STPT mai cumpără 75 de trotinete de la Craiova. Din a doua încercare

trotinete

A doua licitație pentru achiziționarea a 75 de trotinete electrice s-a terminat cu bine pentru STPT. Prima procedură a fost anulată, după ce a avut exact zero ofertanți. Aproape 100.000 de euro vor merge către firma din Craiova care a livrat și cele 25 de trotinete aflate deja în uz.

În 6 august, STPT publica în sistemul electronic național anunțul potrivit căruia voia să cumpere 75 de trotinete electrice, 10 standuri de încărcare cu câte 10 porturi paralele și software-ul necesar pentru utilizare și monitorizare. Suma maximă: 469.000 lei, cu TVA, adică 99.208 euro. Ofertele puteau fi depuse până în 20 august. Procedura a fost însă anulată, pentru că nicio firmă nu s-a arătat interesantă.

Licitația a fost relansată în 23 august, cu termen limită de depunere a ofertelor 3 septembrie. De această dată a existat cineva interesat: societatea E-TWOW Electric Mobility din Craiova. Este aceeași firmă de la care au fost achiziționate, în primăvară, alte 25 de trotinete plus trei stații de închiriere, amplasate în zona Complexului Studențesc. Vehiculele sunt accesibile numai pentru studenți, însă primarul Nicolae Robu promitea, la inaugurarea din primăvară a sistemului, că lucrurile se vor schimba. „La următoarea etapă o să mergem pe un sistem în care poți lăsa trotineta unde vrei, totul este monitorizat cu precizie, pe sistem GPS. Ele vor ajunge să fie împrăștiate prin oraș (…) sigur, nu anapoda, într-un mod civilizat, dar nu în stații neapărat, de unde pot fi luate de un alt utilizator. Acesta este sistemul cel mai evoluat folosit la ora actuală în lume”, spunea edilul.

O trotinetă din cele aflate deja în uz are o autonomie de 30 de km și o viteză maximă de 25 km/h.

About Post Author