Stație de pompieri, deschisă în premieră la Cărpiniș. S-a făcut primul pas, în plenul CJ

incendiu

sursa foto: Facebook / ISU Timiș

Peste nouă milioane de lei este dispus să plătească CJ Timiș pentru construirea a două imobile destinate unor stații de pompieri. Una dintre ele va fi deschisă în premieră la Cărpiniș, pentru ca salvatorii să nu mai fie nevoiți să vină la intervenții de la Timișoara.

Numărul situațiilor de urgență gestionate la nivelul județului Timiș este în creștere de la an la an. De altfel, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” a fost, anul trecut, pe locul al doilea la nivel național, după Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu aproape 33.000 de intervenții. Este în creștere și numărul de apeluri recepționate prin 112 de către dispeceratul comun ISU – SAJ TIMIȘ – UPU-SMURD. În 2021 au fost preluate peste 48.000 de apeluri.

În aceste condiții, este nevoie de coordonare unitară și cooperare între toate instituțiile implicate în gestionarea situațiilor de risc.

Două clădiri noi

În ultimul plen al CJ, consilierii au aprobat documentațiile tehnico-economice, faza SF, și principalii indicatori pentru două proiecte de investiții referitoare la construirea a două imobile pentru stații de pompieri. Prima se află la Făget. Stația de pompieri își desfășoară în prezent activitatea într-un imobil care aparține unei societăți comerciale și dat în comodat către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”. Construirea unui sediu nou, cu parter și un etaj, este estimată la 4,3 milioane de lei.

Ar urma să fie deschis un punct de lucru al ISU și la Cărpiniș. În prezent, în cazul unei intervenții de urgență în această zonă, cei care răspund apelului sunt cei de la Detașamentul 2 Pompieri Timișoara. Ei se află însă la 32 kilometri, ceea ce înseamnă un timp de răspuns de peste 40 de minute.

„Operaționalizarea punctului de lucru reprezintă pentru unitate alocarea unei autospeciale de stingere cu apă și spumă și a unei autosanitare SMURD tip B. dotată cu modul de descarcerare și prim ajutor medical. Aceste autospeciale vor fi încadrate 24/24 ore și 7/7 zile de către personalul angajat al ISU”, scrie în referaul proiectului votat în plenul CJ. Construirea unei clădiri cu parter și etaj are, în acest caz, un preț estimat de 4,8 milioane de lei.

În ambele situații, investiția ar urma să fie finalizată în 12 luni.

About Post Author