Stadion n-avem, dar avem ironii. Dobra, despre Robu: A simțit nevoia să se laude primul

stadion

Războiul politicianist pe mărețele investiții anunțate în Timiș a ajuns la un nou episod în lupta pe stadion. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, îl ironizează pe Nicolae Robu, despre care spune că a încercat să blocheze proiectul. Va mai curge însă multă apă pe Bega până când va începe efectiv șantierul.

Primarul PNL Nicolae Robu a anunțat marți la prânz că s-a dat ordin de începere pentru studiul de prefezabilitate, studiu de fezabilitate și alte studii de specialitate, pentru stadionul de 30.000 de locuri de la Timișoara. CNI a atribuit în aceeași zi contractul de execuție către asocierea SC Lucian Simion Arhitectura SRL – SC Construcții Erbașu SA.

Câteva ceasuri mai târziu a venit și reacția președintelui CJ Timiș, PSD-istul Călin Dobra. Și mai triumfalist, acesta anunță că „proiectul, prin care începem construcția noului stadion din Timișoara, a fost aprobat astăzi de către Compania Națională de Investiții, în ciuda opoziției vehemente pe care reprezentanții PNL au făcut-o anterior. În felul acesta, am reușit să demarăm prima etapă a acestui proiect, extrem de important nu doar pentru timișoreni, dar pentru toți iubitorii de sport din județul nostru. Sper foarte mult ca noua arenă sportivă să însemne noi motive de mândrie pentru noi toți”.

Dobra îl ironizează pe Robu

Dobra merge și mai departe și îl atacă pe Robu. „Regret că această veste bună a fost speculată deja electoral. Unii dintre oponenții proiectului au simțit nevoia să se laude primii pentru a distrage atenția de la faptul că au încercat, nemotivat și inutil, să îl blocheze în repetate rânduri”, mai scrie șeful CJ.

În vara trecută, CJ Timiș a predat către CNI stadionul „Dan Păltinișanu”. Atunci, PSD Timiș posta pe Facebook alte ironii la adresa lui Robu. „În timp ce unii dau goluri pe rețelele de socializare, PSD construiește un stadion nou! Eforturile administrației județene PSD se concretizează și Consiliul Județean Timiș reușește să predea amplasamentul către C.N.I. pentru construcția noului stadion. Aproximativ 50 de milioane de euro va costa noul stadion, sumă asigurată din bugetul național, care urmează să fie aprobată de Guvernul PSD”, scriau social-democrații.

Robu spune că totul se face fiindcă la putere e partidul lui, PNL

Revenind în prezent, Nicolae Robu a fost întrebat de unul dintre prietenii săi virtuali dacă nu e cumva o „coincidență” faptul că se face totuși ceva în direcția stadionului într-un an electoral. Răspunsul a venit repede: „Coincidența e că la putere e partidul meu, PNL! Altfel, eu sunt la fel de insistent cum am fost și în 2012, 2013, 2014, …, 2019!”.

Pielea ursului din pădure

Altfel, până când va începe pe bune șantierul va mai dura. SF-ul și celelalte studii trebuie predate către CNI în vară. Apoi, compania va organiza, la un moment dat, o nouă licitație, cel mai probabil pentru proiectare și execuție. Vor trece alte luni bune până la desemnarea unui câștigător, după care va urma demolarea vechiului stadion. Abia apoi se va putea lucra la noua arenă. În cel mai bun caz, dacă este asigurată și finanțarea, probabil că asta se va întâmpla abia undeva spre jumătatea anului viitor.

About Post Author