27 ianuarie 2021

Spitalul Militar Timișoara, centru regional de depozitare pentru vaccinul anti-Covid

vaccin

Ministerul Apărării Naţionale va asigura transportul pentru toate dozele de vaccin anti-Covid de la sosirea în România. Timișoara va fi unul dintre centrele unde vor fi păstrate acestea.

„Ministerul Apărării Naţionale va fi implicat, cu rol important, în campania naţională de vaccinare anti-COVID-19 şi va asigura, prin structurile de specialitate, condiţiile logistice necesare la nivel naţional. MApN va asigura transportul terestru şi aerian pentru toate dozele de vaccin de la sosirea în ţară a acestora, cât şi preluarea şi transportul la centrele de vaccinare de pe întreg teritoriul României. Totodată, Armata României va sprijini echipele de vaccinare cu resursă umană calificată”, a scris ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, luni seară, pe pagina sa de Facebook.

Ciucă a participat luni, la Palatul Cotroceni, la şedinţa „Campania de vaccinare anti-COVID-19 – problemă de securitate naţională”, prezidată de preşedintele Klaus Iohannis. Ministrul Apărării a mai precizat că au fost identificate soluţii de depozitare în condiţii speciale. Centrul principal de depozitare pentru dozele de vaccin care necesită condiţii de stocare la temperatura de -80 de grade Celsius va fi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

În țară vor fi șase centre regionale, la spitalele militare de urgenţă de la Timişoara, Craiova, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa. „Colaborarea cu celelalte instituţii responsabile de elaborarea şi implementarea strategiei de vaccinare reprezintă premisele care stau la baza îndeplinirii cu succes a misiunii pe care MApN şi-a asumat-o în cadrul acestui demers naţional de o importanţă strategică pentru România”, a mai notat Nicolae Ciucă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: