Spioni de ocazie, în avanpremieră la Timișoara

spioni de ocazie

Asociaţia Pelicula Culturală vă invită la proiecția în avanpremieră la Timișoara a documentarului românesc „Spioni de ocazie” (2021), în regia Oanei Bujgoi Giurgiu. El spune povestea unei acțiuni neobișnuite de spionaj, desfășurată pe durata celui de-ai doilea război mondial.

Bazat pe fapte și mărturii reale, filmul „Spioni de ocazie” recreează povestea unor acțiuni de spionaj care au marcat definitiv desfășurarea Celui de-al Doilea Război Mondial: recrutarea unor tineri sioniști din Palestina, trimiși înapoi în țările lor de origine din Europa de Est, inclusiv în România, pentru a obține informații despre germani.

Documentarul a avut premiera la TIFF 2021 și a obținut Mențiunea Specială a Juriului în cadrul Competiției Românești la Astra Film Festival Sibiu 2021. „Comunitățile evreiești își păstrează amintirile și le transmit peste generații. E ceva ce mă fascinează, în cultura noastră facem asta mai puțin. Povestea din film pleacă de la o secvență din primul meu film, «Aliyah DaDa», la care a trebuit să renunț. Era o poveste de spionaj din anii de după război. Am urmat acest fir și am descoperit o istorie puțin știută”, spune Oana Bujgoi Giurgiu.

Filmul va putea fi văzut miercuri, 4 mai, de la ora 19, la Faber, în prezența regizoarei, care va răspunde publicului într-o sesiune de Q&A. Proiecția face parte din seria de nouă proiecții warm-up, dinaintea celei de-a noua ediții a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 14 și17 iulie la Timișoara. Biletele pot fi cumpărate online de pe www.iabilet.ro și fizic, la prețul de 15 lei. „Spioni de ocazie” este produs de Libra Film și distribuit de Transilvania Film.

About Post Author