Spațiu de co-working nou-nouț la FEAA. Pentru învățat și petrecut timpul liber

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor (FEAA – UVT), a inițiat un parteneriat educațional, alături de BRD. Studenții și cercetătorii de la FEAA au acum la dispoziție un nou spațiu de co-working, partea a rețelei BRD HUB.
Parteneriatul educațional dintre FEAA – UVT și BRD este dezvoltat cu scopul de a integra în programele de studii ale studenților de la economie cunoștințe și abilități specifice mediului bancar.
BRD, bancă de primă mărime din economia României și din spațiul economic european, a propus facultății de profil din UVT o contribuție dedicată amenajării unui nou spațiu de co-working, partea a rețelei BRD HUBs, destinat studenților și cercetătorilor de aici.
Acesta a fost inaugurat luni, la sediul FEAA- UVT, în prezența reprezentanților UVT și BRD, dar și a studenților, cadrelor didactice și a altor invitați. Universitatea a fost reprezentantată de rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, prorectorul UVT, Flavia Barna, decanul FEAA, Claudiu Boțoc, alături de care s-au aflat Nicola Carabenciov, Director Regional Retail la BRD – Groupe Societe Generale, și Mihaela Arsu, Expert Marketing la BRD – Groupe Societe Generale.
„Ne bucură faptul că la FEAA am diversificat de astăzi și mai mult condițiile de învățare și colaborare. În noul spațiu ce face parte din rețeaua BRD HUBs, studiul va deveni mai confortabil. Hubul este complet dotat și pregătit cu infrastructură, pentru studii sau proiecte aplicative”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
„Pentru a pregăti lideri de viitor implicați și acordați cu vremurile, este nevoie să le facilităm un proces educațional adaptat pentru învățarea continuă ori pentru găsirea vocației, indiferent de ruta aleasă. Rețeaua BRD HUBs înseamnă spații în care studiul este mai confortabil și timpul liber este petrecut cu rost. Aici se întâlnesc oameni cu aceleași valori și interese și în care studentii își vor putea cultiva curiozitatea. Susținem universități din întreaga Românie, pentru că a investi în educație înseamnă a asculta vocile tuturor tinerilor”, a declarat, de asemenea, Nicola Carabenciov, Director Regional Retail la BRD – Groupe Societe Generale.