Sorin Scurtulescu: fresh și contemplativ, la Helios / FOTO
„Fresh”. Așa sunt cele mai recente 19 creații ale artistului vizual timișorean Sorin Scurtulescu. Ele pot fi văzute până la sfârșitul lunii mai, în centrul Timișoarei.
Expoziția „Fresh”, al cărei curator este Alen Jones, este găzduită de Galeria de Artă Helios a Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Timișoara.
„Lucrările mele pătrund într-o nouă zonă legată de experiment și cercetare a limbajului plastic care acum primează în fața subiectului, prin dispariția centrelor de interes vizual sau așezarea aparent aleatorie a acestora. Prin noua abordare, anulez din imagini orice constrângere care ar putea reduce prospețimea și cinetismul vibrant. Refugiul în grădină și contemplația în aer liber sunt parte din invizibilele secrete din care cauză viața pulsează și mai puternic în lucrările mele”, spune Sorin Scurtulescu.
no images were found
Expoziția este organizată în colaborare cu PMT, UAP, Filiala Timișoara, Asociația Timișoara 2023 European Capital of Culture, Galleria 28 și Grupul Noima. Ea poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 10 și 18, iar sâmbătă, între orele 10 și 20.