18 ianuarie 2021

Simonis: PSD votează viceprimarul USR, dar nu e un cec în alb

simonis

PSD respectă voința timișorenilor și, în consecință, răspunde apelului făcut de primarul Dominic Fritz. Va vota, deci, viceprimarul propus de USR.

„În ultimele săptămâni am făcut mai multe apeluri la responsabilitate adresate domnilor Nica şi Fritz. Le ceream să conştientizeze gravitatea situației sanitare şi economice cu care ne confruntăm. Le ceream să nu se mai bată pentru funcții, putere, influență. Solicitările mele au fost în van, iar astăzi asistăm la un teatru absurd, ale cărui victime sunt timişorenii. Azi vor fi votați viceprimarul sau viceprimarii, iar USR şi PNL nu au reuşit să depăşească logica intereselor meschine de grup”, spune președintele PSD Timiș, Alfred Simonia.

„Actuala pandemie este o provocare”

„USR a câştigat alegerile în Timişoara cu 13 consilieri locali, având nevoie de un singur vot pentru majoritatea necesară alegerii viceprimarului. Voința timişorenilor a fost ca USR să conduca municipiul in următorii 4 ani, iar PSD respectă acest lucru. Reprezentanții PSD vor vota viceprimarul USR, ca un gest de responsabilitate şi de recunoaştere a rezultatului alegerilor. Țin să subliniez incă o dată că PSD Timiş nu participă la nicio negociere pentru majorități şi nu doreşte funcții în executiv. De asemenea, votul de azi nu este un cec în alb dat actualei administrații, ci un gest punctual, menit să deblocheze o criză creată de oameni politici mici”, conchide liderul social-democrat.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: