Simonis (PSD): Nica și Groza au mentalități rurale și comportament de dictator

alfred simonis

Scandalul din PNL Timiș arată că oamenii care conduc județul nu sunt deloc responsabili de comunitățile pe care le reprezintă. Deputatul PSD Alfred Simonis spune că situația ar trebui să îngrijoreze pe toată lumea.

„Cât de mult a degenerat limbajul din spațiul public timişorean de când cu scandalul alegerilor din PNL! Daca spectacolul grotesc de la conferința PNL Timişoara a stârnit inițial zâmbete, acum lucrurile par să degenereze, cu consecințe nefaste pentru noi toți. Să explic: actualul PNL Timiş este condus de Alin Nica şi Dănuț Groza. Ce au în comun cei doi? Au fost, unul încă mai este, primari ai unor comunități cu specific rural: Sânnicolau Mare şi Dudeştii Noi. Şi amândoi au condus autoritar, discreționar, dictatorial. Ori ceea ce merge la Dudeştii Noi, nu merge la o scară mai mare. Nu poți conduce o organizație județeană a unui partid ca PNL la fel cum ai condus satul tău! Nu poți da afară, suspenda oameni, doar pentru că nu îți respectă ordinele. Sau poți, dar iese scandal şi te faci de râs! Ultimul episod cu dizolvarea organizației Lugoj se înscrie în aceeaşi logică de mic boier care taie şi spânzură la el pe moşie”, scrie Alfred Simonis, pe Facebook.

Social-democratul spune că, din punctul său de vedere, cei din PNL se pot face de râs cât vor, pentru că lumea nu-i mai votează. Problema ar fi însă alta. „Aceşti oameni conduc destinele județului, sunt persoanele de legătură ale guvernului în județ. Şi comportamentul lor ne afectează pe noi toți!”, conchide Simonis.

About Post Author