Simonis: Primăria și CJ ar trebui să dea bani la Poli. Altfel, va fi stadion fără echipă

foto: Arhivă
Vom avea stadion cam în trei ani, dar, dacă autoritățile locale nu se implică, la acea vreme nu va mai exista echipă de fotbal. Asta afirmă deputatul PSD Alfred Simonis, care consideră că un milion de euro pe an, bani publici, ar fi de ajuns pentru susținerea lui Poli. El se oferă să ajute PMT și CJ să găsească soluții de finanțare.
Deputatul PSD Alfred Simonis a declarat că situația viitorului stadion e aproape rezolvată și că trebuie și CJ Timiș să-și da interesul și să întocmească așa cum trebuie documentația care precede HG-ul de demolare. Social-dmocratul susține că reprezentanții CJ au de corectat mai mult lucruri și că de aceea nu a fost emisă hotărârea cu pricina.
Replica a venit imediat de la Alexandru Proteasa, vicepreședinte al CJ. „Consiliul Județean Timiș a soluționat în trei zile toate solicitările suplimentare ale Ministerului Dezvoltării, formulate în cadrul ședinței de lucru premergătoare Comisiei Tehnico-Economice. Modificările au fost votate în plenul din 25 octombrie. În rest, sarcinile cad în răspunderea proiectantului și a CNI. Posibil să se fi creat această neînțelegere deoarece la ședința de lucru de la București, pe lângă faptul că a întârziat, domnul Simonis nici nu a luat cuvântul să prezinte ceva”, a transmis acesta.
Simonis face apel la Nica și Fritz
Revenind la stadion, Alfred Simonis spune că există o altă problemă, una care momentan nu are soluție.
„Construcția stadionului va dura minimum trei ani. După discuții cu galeria și reprezentanții clublului Poli Timișoara, am înțeles că echipa nu poate fi menținută pe linia de plutire (…) e fundamental să avem stadion pentru a putea juca meciuri în Liga 1, dar, dacă nu avem echipă, nu că facem degeaba, dar va dura foarte mult până vom avea și meciuri de fotbal. Fac un apel către CJ, către domnul Nica, către Primăria Timișoara și primarul Fritz, să identifice soluțiile legale pentru a investi în echipa actuală a Poli Timișoara, astfel încât aceasta să fie promovată în Liga 2, să fie menținută în Liga 2 până ce stadionul va fi finalizat”, a declarat social-democratul.
Potrivit lui Simonis, ar fi de ajuns un milion de euro pe an, bani publici. „Un milion de euro pe an, împărțit de cele două instituții, înseamnă nimic pentru bugetele lor. Știu, ne vor spune că nu se poate, că sunt probleme de ordin legal, că nu sunt soluii juridice care să permită o astfel de finanțare. În 20 de județe din 41 există echipe finanțate din bugete locale și bugete județene. Cum Dumnezeu au găsit ei soluții și noi nu am reușit niciodată, mi-e greu să înțeleg”, a mai spus Simonis.
Deputatul se oferă să ajute la găsirea unei soluții. „Mă angajez și pe acest subiect, împreună cu autoritățile locale, Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor, specialiști, primari sau președinți de CJ care finanțează echipe de fotbal, handbal, volei, baschet, să găsim formula juridică legală prin care această echipa va fi ținută în viață până ce stadionul va fi finalizat”, a conchis Alfred Simonis.