Sfântul Dumitru, ziua din care căldura intră în pământ

Publicat:

Marele Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni din Tesalonic, este celebrat în fiecare an în 26 octombrie. El a trăit în vremea împăraților Dioclețian și Maximian, fiind cunoscut pentru viața sa plină de curățenie și credința puternică.

În acea perioadă, împărații se temeau de cei care le puteau distruge autoritatea, propovăduind creștinismul. Maximian l-a aruncat pe Sfântul Dumitru în temniță, pentru a-l ține la distanță de popor. Împăratul se lăuda cu un supus al sau, Lie, despre care spunea că era cel mai puternic om de pe pământ, invitându-i pe curajoși să-l confrunte.

- Publicitate -

Un tânăr creștin, Nestor, a vrut să se lupte cu Lie, așa că a mers la temnița Sfântului Dumitru, pentru a-i cere binecuvântarea. Sfântul i-a prezis că va învinge, ceea ce s-a și întâmplat. Când Maximian a aflat că victoria i se datora sfântului prizonier, le-a poruncit soldaților să meargă să-l străpungă cu sulițele. Se spune că moaștele și sângele Sfântului Dumitru au înfăptuit numeroase miracol.

Tradiții populare

În credința populară, Sfântul Gheorghe, sărbătorit în aprilie, încuie iarna și înfrunzește natura, iar Sfântul Dumitru, celebrat în octombrie, desfrunzește codrul și usucă plantele. Există credința că în această zi, căldura intră în pământ și gerul începe a-și arăta colții.

Sf. Dumitru este considerat și patronul păstorilor. În această zi, ciobanii află cum va fi iarna. Își pun cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.

În Bucovina, cine seamănă usturoiul după Sânmedru va avea parte în anul următor numai de pagubă. În Oltenia se spune că numai dacă respecţi toate tradiţiile sărbătorii vei fi protejat de necazuri şi alte primejdii. Tot în această zi de octombrie se taie coama cailor tineri, pentru ca aceasta să crească frumoasă. În schimb, de Sfântul Dumitru nu trebuie să foloseşti pieptănul, altfel atragi asupra ta primejdii şi necazuri.

- Publicitate -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img