Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință
Sfântul Mucenic Gheorghe este celebrat, în fiecare an, în 23 aprilie. Unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin, este patronul spiritual al Casei Regale a Angliei, dar și al armatei române. Sân-George este considerat protectorul naturii înverzite, al vitelor și al oilor.
Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A ajuns comandant în armata împăratului Dioclețian, care, în anul 303, a început lupta impotriva creștinilor. Sfântul Gheorghe nu s-a ferit să-și mărturisească credința în Hristos. A fost trimis în temniță și torturat, dar cei care l-au chinuit, uimiți să constate că a rămas nevătămat, au trecut la creștinism. Pentru că nu s-a lepădat de credință, Sfântul Gheorghe a fost condamnat la moarte prin decapitare, pedeapsa fiind pusă în practică în 23 aprilie 304.
Cea mai cunoscută imagine a Sfântului Gheorghe este cea în care este înfățișat călare, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre o legendă în care el a salvat o cetate terorizată de un balaur. În 1222, Richard Inimă de Leu l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al Angliei. Marele Mucenic Gheorghe este considerat ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei. Sfântul Gheorghe este și ocrotitorul armatei române.
Tradițiile de Sân-George
În tradiția populară, Sân-George este considerat zeul vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor. Între Sân-George și Sâmedru (Sf. Dumitru) există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima dată în an, Sân-George ia cheile de la Sâmedru, pentru a deschide drumul naturii spre viață.
În dimineața acestei zile, capul familiei așeza ramuri verzi la stâlpii porților, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe morminte. Se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțe malefice. Ramurile verzi erau păstrate pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi, deoarece se credea că acela care încălca interdicția urma să fie somnoros întregul an.
Peste un milion de români, majoritatea bărbați, poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Cele mai frecvente nume sunt Gheorghe, George, Gheorghiță, Georgiana, Georgeta și Geta.