Sensul de la AEM, cu restricții aproape două săptămâni. Anunț de la primărie

ciarda roșie

Primăria Timișoara anunță, pe Facebook, că impune restricții de trafic la intersecția bd. Constantin Prezan – Piața Gheorghe Domășneanu. Vor dura cam două săptămâni, dar depinde de situația din teren.

„Restricții de circulație la intersecția Constantin Prezan cu Piața Gheorghe Domășneanu. Circulația de pe sensul giratoriu de la AEM (Piața Gheorghe Domășneanu) va fi restricționată în perioada 6-18 decembrie datorită (din cauza – n.r.) lucrărilor din cadrul proiectului de investiții Modernizare si extindere la 4 benzi str. Maresal C-tin Prezan(Lidia) – Venus. În perioada respectivă va fi realizat racordul dintre magistrala de 1000mm apă-canal de pe Prezan cu rețeaua din sensul giratoriu”, transmite PMT, pe Facebook.

Lucrările s-ar putea termina și mai repede decât s-a anunțat, dar și mai târziu. Depinde. „Antreprenorul Strabag va interveni întâi pe cele două benzi exterioare din giratoriu pentru săpături, montare rețea, acoperire și asfaltare. Benzile interioare vor fi închise pentru mai mult timp în etapa a doua, pentru o intervenție mai complexă. Antreprenorul va realiza o subtraversare pentru a monta magistrala fără a fi nevoie să taie liniile de tramvai. Procesul implică echipament specializat și poate include multiple necunoscute până când sunt finalizate excavările. Perioada de restricționare depinde de situațiile întâmpinate pe parcursul săpăturilor. În cazul în care acestea decurg fără probleme, lucrările se vor încheia mai repede”, precizează aceeași sursă.

Potrivit textului de pe fotografia care ilustrează această postare, „câte o bandă din giratoriu va fi în lucru”.

În urmă cu trei săptămâni, viceprimarul Ruben Lațcău anunța că Strabag „și-a luat angajamentul ca în acest an să avem două din trei straturi de asfalt finalizate până la intersecția cu AEM”. Șantierul de pe str. Mareșal Constantin Prezan a început în iulie 2020, fiind executat de asocierea Strabag – Tubular Tehno Sistem – Cons Electrificarea Instal, la un preț de 41,7 milioane de lei. Guvernul va acoperi 18 milioane de lei din această sumă. contractată.

About Post Author