Șeful DRDP Timișoara, Cristian Ispravnic, reținut de DNA. Alături de încă șapte persoane

cristian ispravnic

Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Cristian Ispravnic, a fost reținut de procurorii DNA, în dosarul de corupție în care au fost audiați și trei parlamentari. Alte șapte persoane au fost, de asemenea, reținute.

Perchezițiile DNA la DRDP Timișoara și la sediul PSD Arad au avut loc luni dimineață. Au fost audiați trei parlamentari – deputații de Arad Florin Tripa și Dorel Căprar, care este și șeful filialei județene a PSD, și senatorul de Caraș-Severin Ioan Chisăliță. La ieșirea de la audieri, Tripa a declarat că este suspect în dosar.

Ancheta vizează luare de mită și trafic de influență. Șpaga era încasată de la transportatori care mergeau în Ungaria și cărora, în schimbul unor sume cuprinse între 50 și 100 de euro, li se reduceau în documente cantitățile de marfă trecute pe cântar.

Ispravnic și prietenii lui de la DRDP, reținuți

Șeful DRDP Timișoara, consilierul județean PSD Cristian Ispravnic, a fost printre ultimii care au ajuns la audierile de la DNA. Târziu în noapte, el a fost reținut luare de mită, trafic de influență și exercitarea influenței. Au fost reținuți încă doi șefi din DRDP Timișoara: Mircea Andrei Lucaciu, de la Departamentul Venituri, și Mirel Pascu, de la Juridic.

Lucaciu (în fotografie alături de Cristian Ispravnic, în campania electorală pentru europarlamentare), promovat șef în vară, a fost condamnat, în 2013, la zece luni de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic cu migranți. El este acuzat de complicitate la luare de mită și complicitate la abuz în serviciu. Pascu, fost primar PSD de Bocșa, a fost audiat de DIICOT, săptămâna trecută, ca suspect într-um dosar cu permise de port-armă eliberate ilegal în Caraș-Severin.

Angajata care a cerut șpagă de la AC/DC, reținută și ea

Au fost reținuți, de asemenea, Elisabeta Miuțescu, angajată la Drumuri, care ar fi luat șpagî de aproape 40 de ori în perioada în care rețeaua a fost monitorizată de anchetatori. Ea a devenit „celebră” în 2010, când a cerut mită de la staff-ul tehnic al trupei AC/DC, pentru a le permite trecerea în Ungaria cu autocamioanele încărcate cu echipamentul tehnic.

Soțul fostului prefect de Arad, acuzat de luare de mită

A fost reținut și Cristian Horgea, soțul fostului prefect de Arad, responsabil de cântar în Vama Nădlac, acuzat de luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu, dar și Cristian Dima, lucrător la cântar. A fost reținută pentru 24 de ore și Anca Stoenescu, fost inspector școlar general la Arad, și Alin Vasile Băetan, angajat la DRDP, după un concurs măsluit. Acesta a fost condamnat în trecut la trei ani de închisoare cu suspendare după ce a cerut șpagă de la un camionagiu.

Toți cei opt inculpați au plecat spre București, unde vor fi prezentați judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța care ia decizii în dosarele în care sunt implicați parlamentari. Ispravnic & co vor afla dacă vor fi arestați preventiv pentru urmatoarele 30 de zile.

About Post Author