Se repară podul de peste Mureș de pe A1. Când ar putea fi deschis traficul

Publicat:

Aproape 70.000 de euro – atât costă remedierile de la podul de peste Mureș, de pe autostrada A1. Sunt obligatorii, potrivit expertizei tehnice făcute pe lotul 3. Fără ele nu va putea fi deschis traficul, nici măcar cu restricții.

Încă din luna octombrie, CNAIR S.A. a solicitat IPTANA SA, expertul contractat pentru Lotul 3 al A1, un raport preliminar, cu indicarea posibilității deschiderii traficului. Cele mai mari probleme erau la podul de peste râul Mureș. „Aparatele de reazem au deplasări şi rotiri faţă de axul teoretic. Aceste elemente trebuie repoziţionate sau poate chiar înlocuite (…) Remedierea presupune ridicarea tablierului, care are 2.000 – 3.000 de tone, repoziţionarea acestor aparate de reazem şi o monitorizare săptămânală a comportării lor în timpul circulaţiei (…) Nu se va da în trafic până când nu se rezolvă cu podul de pe Mureş”, declara Sorin Scarlat, șeful CNAIR.

- Publicitate -

Aproape 70.000 de euro pentru lucrări urgente

Compania anunță acum că a semnat contractul „Repoziționare/înlocuire aparate de reazem la Pod pe Autostrada Lugoj – Deva, Lot 3, km 69+105, peste râul Mureș”. Acesta este executat de TKT Tehnologii și Tensionări în Construcții SRL, valoarea contractului fiind de 333.200 lei, cu TVA. „A fost emis ordinul de începere a lucrărilor și s-a predat amplasamentul constructorului, lucrările fiind în plină desfasurare. Termenul contractual de finalizare a lucrărilor este de 20 de zile în condiții meteo favorabile”, a transmis DRDP Timișoara.

CNAIR analizează expertiza făcută pe lotul 3 al A1

Expertiza făcută de IPTANA SA a fost predată în 9 decembrie către CNAIR. „În funcție de concluziile și recomandările raportelor finale ale expertizelor, CNAIR va lua o decizie privind finalizarea lucrărilor rămase de executat, în regie proprie sau prin contractarea lor”, mai precizează aceeași sursă. Potrivit raportului preliminar, în prima fază, când va fi deschisă, șoseaua nu va funcționa în regim de autostradă, ci de drum cu 4 benzi de circulație cu restricții severe. Vor putea circula doar mașini cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone, cu viteza maximă de 90 km/h, respectiv 50 km/h, în condiții de polei, gheață, mâzgă sau ploi torențiale.

Pe Lotul 3 de pe Autostrada A1 a lucrat asocierea SC Teloxim Con SRL – COMSA SA – Aldesa Construcciones SA – Arcadis Eurometudes SA. CNAIR a reziliat în vară contractul cu aceasta, susținând că șoseaua are mai multe „neconformități”, raportat la proiect. Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img