7 aprilie 2020

Se răcește vremea. În vest se așteaptă lapoviță

Vremea se strică în acest sfârșit de săptămână, cu începere de sâmbătă după-amiază. Sunt așteptate intensificări ale vântului, o scădere accentuată a temperaturilor și precipitații mixte.

Informarea meteo este valabilă în intervalul 14 martie, ora 18 – 16 martie, ora 10. Vântul va avea intensificări temporare la munte, în sudul Moldovei și al Banatului, în Dobrogea, Muntenia și în cea mai mare parte a Olteniei, cu viteze la rafală de 50-70 km/h. În noaptea de sâmbătă spre duminică și în prima parte a zilei de duminică, aria precipitațiilor va cuprinde regiunile sudice și sud-vestice. Vor fi ploi, care se vor transforma local în lapoviță și ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 10-15 l/mp. Valorile termice vor fi în scădere accentuată. Vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată.

În vestul tării, în noaptea de duminică spre luni (15/16 martie) se vor înregistra temperaturi preponderent negative și se va produce brumă. Vântul va prezenta intensificări temporare în sudul Banatului și la munte, unde vitezele la rafală vor atinge 50-70 km/h. În noaptea de sâmbătă spre duminică și în prima parte a zilei de duminică, în zona deluroasă a Banatului vor fi precipitații mixte. La munte va ninge.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: