Se pun arbori mari în Piața Libertății. Stejarul uscat al Reginei Maria va deveni operă de artă

stejar

Arbori mai mari în Piața Libertății, în locul salcâmilor. Dar și o „operă de artă” realizată de un artist local, care va transforma stejarul plantat de Regina Maria în fața comenduirii garnizoanei. Este ceea ce anunță primarul Dominic Fritz. Până atunci, poate se face și curățenie în zonă.

„Readucem verdeața în Piața Libertății. Lucrăm la bugetul pentru anul acesta și unul dintre capitolele la care vor fi alocați mai mulți bani este cel al plantării de arbori de mari dimensiuni (…) Unul din locurile în care vom face plantări anul acesta este Piața Libertății, care, din cauza unor amenajări nefericite, produce disconfort termic în fiecare vară celor care trec pe aici. În Piața Libertății au fost plantați arbori dintr-o specie altoită – Robinia pseudoacacia «Umbraculifera» – care nu au nicio șansă să se dezvolte și să crească mai mult decât în prezent.

Acest lucru este în complet contrast cu istoria acestei piețe, unde au scăpat de drujbe doar cei doi stejari seculari plantați de Regele Ferdinand I și Regina Maria, dar și asta, datorită voinței timișorenilor. Din păcate, tocmai din cauza intervenției brutale în această piață, arborele plantat de Regina Maria a murit, dorința noastră fiind acum ca acesta să fie transformat într-o operă de artă de către un artist timișorean”, anunță primarul Dominic Fritz.

„Reparăm, astfel, greșelile trecutului”

Urmează, în prima fază, să fie refăcute amplasamentele pe care sunt așezați arborii actuali, astfel încât să poată fi aduși alții, de talie mari. Salcâmii altoiți vor fi mutați în alte zone ale orașului.

„În fapt, vom păstra spațiul care este destinat organizării de diverse manifestări culturale, dar vom spori confortul participanților și al trecătorilor. Reparăm, astfel, greșelile trecutului și creștem calitatea spațiului urban din orașul nostru”, mai notează edilul șef.

Și, dacă tot vorbim despre „calitatea spațiului urban”, ar fi frumos dacă, de exemplu, din aceeași Piață a Libertății ar fi ridicate toate căsuțele care au făcut parte din târgul de Crăciun, încheiat de patru zile. Și, eventual, să fie ridicate și deșeurile care tronează, cam de la începutul săptămânii, în același loc.