Se poate veni în România din Italia și Franța, fără izolare
Încă cinci țări considerate sigure se adaugă celor 17 anunțate deja, din care se poate veni în România fără ca, la sosire, să fii nevoit să stai în izolare. Printre ele, Italia și Franța, partea metropolitană.
Premierul Ludovic Orban, a convocat luni Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care a adoptat hotărârea nr. 3, actualizând lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (zonă verde). Excepția se aplică persoanelor asimptomatice care sosesc în România din statele aflate pe listă.
„Au fost adăugate încă cinci (5) state: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda și teritoriul european al Franței (Franța metropolitană). Zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare vor putea fi reluate de pe toate aeroporturile din România. Lista actualizată intră în vigoare din 23 iunie și poate fi consultată aici”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
În această decizie s-a ținut cont de criteriul mediei numărului de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, respectiv mai puțin de cinci (5) cazuri la un milion de locuitori. Din 15 iunie a fost eliminată deja carantina/izolarea pentru cei care vin în România din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
Foarte important însă. Cei care vin în România dintr-una țările exceptate de la carantină / izolare trebuie să fi stat cel puțin 14 zile pe teritoriul acelei țări.
