22 ianuarie 2021

Se închid toate târgurile și expozițiile, mai puțin galeriile de artă și muzeele

târgurile

Fără târguri de produse naturiste, de mobilă sau de îmbrăcăminte, în următoarele 14 zile, la Timișoara. Autoritățile au stabilit încă un set de restricții.

Prefectul Liliana Oneț a condus, joi, o nouă ședință a Comitetului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției. Tema întâlnirii au fost măsuri suplimentare care ar trebui luate în contextul în care, în Timiș, s-a depășit rata de infectare de 3 / 1.000 locuitori. Au fost propuse, deci, măsuri suplimentare, precum și prelungirea măsurilor deja existente.

Purtarea măștii de protecție este în continuare obligatorie în toate spațiile publice din județ, pentru persoanele cu vârste de peste 5 ani. Masca poate fi înlăturată, pe termen scurt, pentru fumat și mâncat pe stradă. Rămân valabile și restricțiile în ceea ce privește restaurantele și cafenelele din interior, dar și pentru cluburi, baruri și discoteci. În localități cu rata de infectare de peste 3 / 1.000 de locuitori, cinematografele, instituțiile de spectacole și/sau concerte, dar și săile de sport sunt în continuare închise.

Noutatea este că „se suspendă activitatea în piețele comerciale (cu excepția piețelor agroalimentere), târguri și oboare, în centrele expoziționale, atât în interiorul, cât și în exteriorul acestora (cu excepția muzeelor și a galeriilor de artă)”. Măsura este valabilă în unitățile administrativ-teritoriale unde este depășită incidența de 3 / 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile. La Timișoara se închide astfel târgul de mobilă deschis chiar joi de Camera de Comerț, la Centrul de Afaceri.

UAT-uri unde se aplică restricții pentru rata de infectare peste 3 / 1.000 de locuitori

Timișoara; Buziaș; Ciacova; Recaș; Sânnicolau Mare; Banloc; Becicherecu Mic; Bethausen; Biled; Criciova; Dumbrăvița; Dudeștii Noi; Fibiș; Foeni; Găvojdia; Ghiroda; Giroc; Giulvăz; Jebel; Moșnița Nouă; Orțișoara; Pesac; Săcălaz; Sânandrei; Șandra; Sânmihaiu Român; Saravale. Pișchia și Beba Veche, deși nu mai au rata de infectare peste 3/1000 locuitori, au rămas cu restricțiile pentru că nu s-a împlinit termenul de 14 zile de aplicare a lor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: