Se încălzesc caloriferele. De luni și momentan doar de probă
foto: Arhivă
Cu temperaturi nocturne de sub 10 grade de mai multe zile, caloriferele din apartamentele timișorenilor racordați la Colterm rămân încă reci. Măcar până luni, când vor începe probele la cald.
„În vederea pregătirii funcționării în bune condiții a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a municipiului Timișoara, în sezonul de încălzire 2021-2022, din data de 11 octombrie 2021, începând cu ora 8, vor începe, etapizat, probele la cald ale instalațiilor de încălzire. Într-o primă etapă, căldura se va livra la parametrii reduși, plecarea din punctele și centralele termice fiind reglată la 35 grade C. Pentru a se putea constata și remedia eventualele probleme ce pot să apară în sistemul de distribuție, până vineri, 15 octombrie, se va livra căldură în regim continuu, după care, în funcție de evoluția temperaturilor exterioare în următoarele zile, se va lua măsura livrării căldurii doar în timpul nopții, ori chiar întreruperea încălzirii, dacă va fi cazul”, transmite Colterm.
Vor fi însă zone în care nu se va putea face acest lucru. Asta, pentru că nu s-au terminat încă lucrările din proiectul identifica eventualele probleme în imobile care pot apărea la pornirea sistemului. „Retehnologizarea sistemului de termoficare din Municipiul Timișoara”. Practic, constructorul nu a reușit să închidă lucrările. Este vorba despre PT Păltiniș, PT 7C, PT 21, PT 6, PT 63, PT 41, PT 45A, PT 45, PT 84, PT 98 și PT 86. „Asigurăm clienții afectați de această situție că lucrările vor fi finalizate până vineri, 15 octombrie, astfel încât furnizarea încălzirii să fie posibilă și la aceste puncte termice”, mai spun cei de la compania de termoficare.
Cei care constată apariția unor probleme tehnice sau că până la ora 20 a zilei de marți, 12 octombrie, nu au căldură pot suna la Dispeceratul Colterm, la numerele de telefon 0256-494.133, 035-6909 (tasta 4) și 0756-061.468.
Zilele trecute, primarul Dominic Fritz spunea că, în momentul în care căldura va fi pornită în mod constant, factura la gaz, care trebuie plătită în avans, va fi de 2-3 milioane de lei / zi. Colterm nu are stoc de cărbune, ci doar „grafice de livrare” de 100.000 tone.
