5 iunie 2020

Se face lumină în Parcul Botanic. Cu 800.000 de euro, bani de la UE

parcul botanic

Aleile din Parcul Botanic nu vor mai fi, în sfârșit, pericol public pe timp de noapte. Primăria primește bani europeni ca să facă, pentru prima dată, sistem de iluminat public. Administrația locală vorbește de mai mulți ani despre acest proiect.

Parcul Botanic este, în același timp, unul dintre simbolurile Timișoarei, dar și o „gaură neagră”. De îndată ce se lasă întunericul, el dispare din peisaj și numai amatorii de adrelină au curajul să traverseze aleile. Oricât de incredibil ar părea în anul de grație 2020, Parcul Botanic încă nu are iluminat public. Așa cum n-a avut niciodată.

Vestea bună vine însă, în sfârșit, de la UE. Proiectul Primăriei Timișoara, trecut inițial pe lista de rezervă la finanțare, a fost declarat eligibil. „Parcul Botanic nu a avut niciodată iluminat public, este culmea-culmilor. Pentru a realiza iluminat într-un parc de un areal larg, cum este cel al Parcului Botanic, este nevoie de un proiect, nu de o simplă intervenție. Așa că am aplicat pe fonduri europene. Inițial, nu a fost eligibil, dar acum, ca urmare a suplimentării fondurilor, proiectul intră la finanțare”, a anunțat Nicolae Robu.

Până acum nu s-au găsit niciodată bani pentru o reabilitare integrală a Parcului Botanic. În 2016 au fost refăcute totuși aleile, care însumează cinci kilometri, iar în 2017, PMT a atribuit către Elba-Com contractul pentru „servicii proiectare (SF) aferente obiectivului de investiții «Extindere iluminat public în Parcul Botanic»”. Proiectul include două puncte de aprindere, 219 stâlpi metalici ornamentali cu aparate de iluminat ornamentale, echipate cu sursă de lumină led, dar și un sistem de telegestiune a întregului sistem. El costă 3,82 milioane de lei. Primăria este așteptată acum să pornească licitația pentru execuție.

1 thought on “Se face lumină în Parcul Botanic. Cu 800.000 de euro, bani de la UE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: