Se caută evaluatori de proiecte pentru TM2023, la Centrul de Cultură și Artă

foto: Arhivă

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș va lansa, în acest an, cinci apeluri de proiecte, pentru Programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. De aceea, caută evaluatori, pentru a putea alege propunerile cele mai bune.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș va lansa, în acest an, următoarele apeluri de proiecte:

  • Bega: artele spectacolului –muzică; artă digitală și noile media
  • LightFest+: arte vizuale, cuprinzând, fără a se limita la pictură, sculptură, ceramică, desen, ilustrație, colaj, design, arhitectură,street art, fotografie etc; artă digitală și noile media – cuprinzând, fără a se limita la instalații, performance art, video art, film, video
  • LoB2023+: artele spectacolului; arte vizuale; artă digitală și noile media; rezidențe de creație – arie tematică ce are în vedere utilizarea culturii și a creativității ca mijloace de educație; promovarea culturii scrise; proiecte interdisciplinare și colaborative
  • OverBorderCulture+: artele spectacolului; arte vizuale; artă digitală și noile media; rezidențe de creație; promovarea culturii scrise; proiecte interdisciplinare și colaborative
  • Theatrical Excelence: artele spectacolului – teatru

CCAJT caută experţi evaluatori independenţi, care să facă parte din comisiile de evaluare a proiectelor. Candidații trebuie să parcurgă Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” actualizat; dosarul de candidatură Timișoara 2021; OUG nr. 83 / 2022, privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susținerea desfășurării Programului TM2023.

Ce trebuie să facă cei interesați

Evaluatorii trebuie să fie specialişti cu o experienţă de cel puţin trei ani sau, după caz, cel puţin doi ani în managementul şi/sau evaluarea proiectelor culturale, în domeniile enumerate mai sus. Cei interesați să devină evaluatori trebuie să-și creezee un cont pe platforma digitală specială, urmând să anexeze CV-ul; documentul care atestă acreditarea expertizei în evaluarea proiectelor de către un organism abilitat; alte documente sau linkuri relevante constituie un avantaj.

Nu poate fi evaluator persoana care are proiecte depuse spre finanţare la sesiunile de selecție organizate de CCAJT prin acest program sau face parte din echipa de implementare a unui proiect înscris spre finanţare.

Candidaturile se depun online până în 16 februarie. După evaluare și perioada de contestații, rezultatele finale vor fi anunțate la finele lunii februarie sau începutul lunii martie.

About Post Author