Se caută doi hoți care au vrut să fure o trotinetă. Atac la un stand STPT din centrul Timișoarei / VIDEO

trotinetă

În centrul Timișoarei, s-au chinuit două minute, dar n-au reușit să fure o trotinetă. Doi tineri au dat atacul la un stand de încărcare al STPT, pe care l-au avariat în încercarea lor de a pleca acasă cu vehiculul pe două roți. Cine îi recunoaște poate anunța poliția.

Standul de încărcare pentru trotinetele STPT de lângă Parcul Botanic a fost vandalizat în urmă cu două seri. Asta, după ce doi tineri, unul dintre ei extrem de insistent în nesimțirea lui, au vrut, nici mai mult, nici mai puțin, decât să fure o trotinetă! Băiatul s-a străduit insistent să scoată vehiculul din standul de andocare, trăgând de el din toate pozițiile. Apoi a renunțat, dar între timp a produs stricăciuni standului.

„Bunul simț și respectul față de proprietatea publică nu caracterizează pe toată lumea. Doi tineri încă neidentificați au încercat să fure una dintre trotinetele aflate în rastelul de lângă Parcul Botanic. În încercarea lor, aceștia au avariat standul de andocare/încărcare. În consecință, Societatea de Transport Public Timișoara a făcut plângere la Secția 1 Poliție”, a transmis STPT.

Cine îi recunoaște pe cei doi „viteji” e rugat să anunțe poliția. Altfel, nu putem decât să constatăm că o acțiune de acest gen se poate petrece netulburată la lumina zilei, în centrul Timișoarei, fără ca nimeni să se sesizeze.