Se caută diriginte de șantier pentru lucrările din Piața Traian. Peste 240.000 de euro, valoarea contractului
foto: Arhivă
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru găsirea unui diriginte de șantier care va superviza lucrările din proiectul „Regenerare urbană – Zona Piața Traian”, una dintre cele mai ample investiții de reabilitare din cartierul istoric Fabric.
Procedura vine după ce licitația pentru desemnarea constructorului a ajuns la a doua încercare. Sunt în analiză cele patru oferte depuse de asocierile Tehnodomus – Drum Insera, Porr Construct – Electroechipament Industrial, Theda Mar Design – Lemacons – Tancrad – Citadină 98 – Constructim și Cornell’s Floor – Rogera Prest Com – Cornell’s Tehnic Construct.
Prima licitație, lansată în februarie, a fost anulată în iulie, după ce primăria a constatat „greșeli majore în ofertare”. Ofertele respinse semnalaseră neconcordanțe în documentația tehnică pusă la dispoziție, inclusiv fragmente copiate din caietul de sarcini al Regiei de Transport Bistrița.
Dirigintele de șantier poate primi pentru serviciile sale cel mult 1,24 milioane de lei, cu TVA, adică aproape 244.000 de euro. Ofertele pot fi depuse până în 6 noiembrie.
Ce prevede proiectul și cât va dura șantierul
Proiectul de regenerare urbană vizează reabilitarea unei suprafețe de aproximativ 60.000 de metri pătrați, incluzând 14 străzi și 4 piețe din zona istorică Traian. Valoarea totală estimată este de 142 de milioane de lei (cu TVA), din care circa 60 de milioane provin din fonduri nerambursabile.
Lucrările includ modernizarea carosabilului, reamenajarea trotuarelor și a spațiilor verzi, crearea de piste pentru biciclete și zone pietonale extinse. În proiect sunt prevăzute 145 de locuri noi de parcare, reabilitarea liniei de tramvai pe o lungime de 624 de metri, trei fântâni arteziene, mobilier urban nou și plantarea a peste 350 de arbori.
Prin proiectul de regenerare a Pieței Traian, administrația locală își propune să redea zonei istorice din Fabric funcționalitatea și atractivitatea pierdute în ultimele decenii. Șantierul este estimat să dureze 24 de luni, dar, pentru a nu da complet peste cap viața cartierului, el se va desfășura în etape.
