Scăpări de gaz în Timișoara și Buziaș. Trei intervenții ale pompierilor într-o singură zi

Incendiu la etajul 8 al unui bloc din Timișoara. Intervenție cu 16 pompieri

sursa foto: Facebook / ISU Timiș

Trei intervenții ale pompierilor au avut loc duminică, 4 ianuarie, în Timișoara și Buziaș, după ce au fost semnalate scăpări de gaz în mai multe imobile. În niciunul dintre cazuri nu au fost înregistrate victime.

Prima intervenție a avut loc într-un bloc cu zece etaje de pe strada Constructorilor din Timișoara, unde locatarii au sesizat miros de gaz. Au fost trimise o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului 1 Timișoara, precum și un echipaj CBRN. Pompierii au constatat că mirosul provenea dintr-un singur apartament, de la centrala termică. Spațiul a fost ventilat, iar măsurătorile efectuate nu au indicat valori periculoase.

Pompierii Stației Buziaș au intervenit apoi pe strada Matei Corvin, după ce a fost semnalată o scăpare de gaz în fața unui imobil. În urma verificărilor, s-a constatat că problema provenea de la contorul de gaz, fiind anunțat distribuitorul local pentru remediere.

A treia intervenție a fost pe strada Măslinul din Timișoara, unde se simțea miros de gaz pe casa scării unui bloc cu patru etaje. Pompierii Detașamentului 2 Timișoara au ventilat spațiul, iar o echipă a distribuitorului de gaze a oprit alimentarea. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor.

Foarte important!

Reprezentanții ISU Timiș reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a instalațiilor de gaze și recomandă montarea detectoarelor de gaz și monoxid de carbon. În cazul în care este sesizat miros de gaz, alimentarea trebuie întreruptă imediat, spațiile aerisite, fără acționarea întrerupătoarelor electrice, iar zona trebuie părăsită în siguranță. Situațiile de urgență se anunță la 112.

About Post Author