Sărbătoarea Toamnei în Traian: curcubătă, sarme și muzică populară

Sărbătoarea Toamnei

Folclor și muzică din Banat, dar și „mâncare neaoșă ca-n pustă”. E ceea ce le propune SC Piețe SA timișorenilor, de joi până duminică. În Piața Traian are loc Sărbătoarea Toamnei.

La Târgul de produse tradiționale, inaugurat recent în Piața Traian, se deschide joi Sărbătoarea Toamnei. Cei de la Piețe SA promovează evenimentul pe rețelele de socializare, prezentând și „rețeta” acestuia. Ea include „spectacole de folclor live și muzică din Banat”, dar nu puteau lipsi produsele gastronomice. Iată oferta, așa cum este descrisă de organizatori: sarme în foi de varză și de viță, pastramă, virșli și cârnați proaspeți cu hrean, gulaș la ceaun, pancove cu ludaie, ciolan la gratar, curcubătă coaptă pe jăghii și plăcinte ardelenești. La capitolul lichide, veți găsi must și vin din Dealul Silagiului, dar și „bere Timișoreana cât închepe la chimir”. Vor fi de cumpărat, de asemenea, produse de artizanat, iar cei mici vor putea participa la un atelier de manufactură.

Sărbătoarea Toamnei se va desfășura în perioada 26-29 septembrie. În Piața Traian a fost deschis, în urmă cu două săptămâni, un târg de produse tradiționale. Căsuțele, foișoarele și mesele care fac parte din decor au costat 50.000 de euro.

About Post Author