Lucrările de reamenajare a zonei Piața Mocioni – Piața Sfânta Maria nu mai încep pe 12 octombrie. Șantierul a fost amânat cu două săptămâni, dată de la care vor intra în vigoare și restricțiile de circulație. Între timp, municipalitatea a făcut câteva modificări în planul de deviere a traficului.
Primăria și-a dat seama că nu poate bloca integral traficul dinspre Kuttl spre centru. În aceste condiții, șoferii care circulă dinspre Piața Sinaia vor putea folosi provizoriu o bandă de circulație. Inițial municipalitatea anunțase că bd. 16 Decembrie 1989 va rămâne accesibil, pe acest tronson, doar transportului public. În sens invers, circulația mașinilor va fi interzisă.
Modificări apar și pe străzile Miron Costin, Ady Endre și Zugrav Nedelcu, unde circulația va fi închisă în ambele sensuri. Vor exista însă excepții pentru riverani și pentru mașinile care aprovizionează magazinele din zonă. Aprovizionarea va fi permisă zilnic, între orele 10 și 14.
Noile măsuri au fost stabilite în urma discuțiilor dintre viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, și reprezentanții mediului de afaceri din zonă.

„O investiție care se întinde pe mai bine de 26.000 mp, într-o zonă folosită zilnic de mii de șoferi, vine inevitabil cu schimbări importante de circulație. Vom monitoriza fiecare etapă a șantierului și vom adapta soluțiile de trafic pe măsură ce lucrările avansează”, a transmis Ruben Lațcău.
Ce alte restricții intră în vigoare din 26 octombrie
Rămâne valabilă inversarea sensurilor de circulație pe splaiurile Nicolae Titulescu și Tudor Vladimirescu. Splaiul Nicolae Titulescu va deveni sens unic către centru, între Podul Eroilor și str. Jiul, iar pe spl. Tudor Vladimirescu circulația se va desfășura în sensul către Podul Eroilor.
Dinspre str. Nicolae Titulescu, șoferii vor putea merge înainte sau vira la stânga spre strada Jiul. Dinspre Jiul va exista o singură bandă pentru virajul la stânga, către Splaiul Nicolae Titulescu.
Șoferii care vin dinspre str. Odobescu spre bd. 16 Decembrie 1989 vor putea circula în toate direcțiile. Cei care vin pe bd. 16 Decembrie vor fi obligați să meargă înainte sau să vireze la stânga, pe str. Ghica. De aici, la intersecția cu spl, Tudor Vladimirescu, va fi permis doar virajul la stânga.

Pentru ocolirea șantierului, șoferii care vin dinspre bd. 16 Decembrie 1989 vor putea folosi străzile Treboniu Laurian și Brașov.
La intersecția bd. Dragalina cu cele două splaiuri va fi interzis virajul la stânga. De asemenea, trecerea de pietoni din fața Colegiului Național Bănățean va fi desființată.
O altă reorganizare vizează intersecția bulevardelor Regele Carol I și General Ion Dragalina. Banda din dreapta de pe Regele Carol I va fi destinată exclusiv virajului spre Gara de Nord, iar cealaltă bandă va permite deplasarea înainte, spre str. Iancu Văcărescu.
Doi ani și jumătate de lucrări
Proiectul de regenerare urbană cuprinde Piața Mocioni, Piața Sfânta Maria, o porțiune a bd. 16 Decembrie 1989 și mai multe străzi adiacente. În total, vor fi reamenajați peste 26.000 de metri pătrați.
Sunt prevăzute benzi dedicate transportului public, piste pentru biciclete, modernizarea utilităților și a iluminatului, mai mult spațiu verde și o fântână cu jocuri de apă și lumină în centrul Pieței Mocioni.
Vor fi amenajate 68 de locuri de parcare, însă primăria nu a precizat câte dintre parcările existente vor dispărea.
Contractul de execuție, în valoare de 39,83 milioane de lei fără TVA, a fost atribuit companiei PORR Construct. Lucrările au o durată contractuală de 30 de luni, ceea ce înseamnă că, dacă termenul va fi respectat, șantierul ar urma să se încheie în primăvara anului 2029.
Investiția este finanțată din fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021–2027, și de la bugetul local.


