Conducte noi, stații de pompare și clorinare și tot ce presupune o infrastructură modernă. În comuna Șag va începe un șantier care va dura doi ani și pentru care Aquatim a obținut bani europeni.
Asocierea Romtim Instal SRL – AEG Technology SRL a semnat, pe data de 1 iulie, contractul de execuție cu Aquatim, pentru lucrările din Șag. Este primul din cele 30 pe care le va derula compania de apă-canal, pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
„Cele 30 de contracte de lucrări fac parte din «Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020» din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). Întregul proiect are valoare totală de 180 milioane de euro, din care 135,6 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. 20,7 milioane de euro sunt de la bugetul de stat, 3,2 milioane de la bugetul local și 20,5 milioane de euro co-finanțare Aquatim”, spune Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.
Investiții Aquatim în 82 localități
Lucrările de la Șag au o valoare totală de 31,92 milioane de lei, echivalentul a 6,6 milioane de euro. Vor fi introduse conducte noi de apă pe șapte străzi, vor fi făcute un rezervor nou de apă, o stație de pompare, una de repompare și una de clorinare. De asemenea, în comună vor fi șapte stații de pompare a apelor uzate și rețele de canalizare noi pe 31 de străzi.
Aquatim va folosi cele 180 de milioane de euro pentru dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzate în Timișoara și în alte 81 de localități din Timiș. În cifre, asta înseamnă 22 de stații de tratare a apei potabile, 483 km de conducte de alimentare, șase stații de epurare, 412 km de rețele de canalizare, o linie de valorificare energetică a nămolului și un sistem SCADA regional.


