Salonul virtual al studiilor în Franța. Ce și cum despre școală în Hexagon

Publicat:

Salonul virtual este destinat elevilor de liceu, studenților și părinților, dar și profesioniștilor din educație. Evenimentul se desfășoară în cadrul Lunii Francofoniei. Organizat în perioada 25 februarie – 5 martie, salonul prezintă programele oferite de mai multe instituții de învățământ superior din Franța, formările universitare francofone din România și programele de dublă diplomă între România și Franța.

Atelierele destinate tinerilor vizează domenii precum ingineria, medicina, științele politice, dreptul, administrarea afacerilor, turismul, comunicarea, limbile și artele. Vor fi zile dedicate studiilor medicale sau domeniilor artistice cu mai multe şcoli invitate, dar și webinarii dedicate procedurilor de aplicare, posibilităților de finanțare a studiilor.

- Publicitate -

De asemenea, vor fi prezenți studenți români, foști bursieri ai Guvernului Francez și membri France Alumni Roumanie. Liga Studenților Români din Franța va găzdui, de asemenea, un webinar despre numeroasele beneficii ale studenților din Franța. Aceștia au parte de transport public la preț redus, meniuri de un euro în restaurantele universitare, dar și de ajutoare sociale şi financiare din partea statului francez.

Printre şcolile invitate se numără Şcoala naţională superioară de chimie din Rennes, CESI école d’ingénieur cu 25 de campusuri în Franța, Vatel Bordeaux – école de tourisme et hôtellerie, EDHEC Business School, situată la Lille, Nisa, Paris, dar și la Londra și în Singapore, Colegiul juridic franco-român de studii europene, care oferă o diplomă dublă între Facultatea de Drept a Universității din București și Universitatea Paris 1 Panthéon Sorbonne, Facultatea de Economie a Universității de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din Bucureşti, care oferă programe de licență și de masterat în franceză și multe altele.

Participarea la webinarii și ateliere este gratuită. Înscrierile se fac . Programul detaliat este disponibil pe pagina evenimentului și pe pagina Campus France Roumanie.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img