Roata de la Târgul de Crăciun, tot în Piața Victoriei. A început montarea ei

roată

Cu mai puțin de două săptămâni înainte de deschiderea Târgului de Crăciun, Casa de Cultură a făcut doar anunțuri sumare, pe Facebook, legate de acest eveniment. Nu pare să fie nimic nou față de anii trecuți, iar luni a început și montarea roții.

Deschiderea Târgului de Crăciun de la Timișoara, ajuns la ediția cu numărul 17, a fost programată pentru 30 noiembrie, de ziua Sfântului Andrei. Atunci va fi aprins oficial iluminatul de sărbătoare. Casa de Cultură, care organizează evenimentul, este foarte zgârcită cu detaliile, postând doar pe pagina de Facebook scurte informații.

Cupola de pe platoul din fața operei și a teatrului e montată deja de două săptămâni și este aceeași din ultimii ani. Săptămâna trecută au început să apară și căsuțele, pentru care s-au înscris 94 de comercianți, dispuși să plătească taxele cerute de organizatori. Se vor găsi de cumpărat, ca de obicei, decorațiuni de sezon, bijuterii, căciuli, fulare și așa mai departe. Nelipsiții kürtös, langoși, clătite, cârnați, sarmale, vin fiert vor putea fi cumpărate din zona dedicată gastronomiei. În 30 noiembrie va cânta, de deschidere, Horia Brenciu.

roată

Între timp, luni a început montarea roții de la Târgul de Crăciun, în locul deja consacrat și criticat de mai multă lume. Roata însă e „gustată” din plin de cei mici, iar acela este singurul amplasament posibil pentru ca ea să fie pusă în Piața Victoriei.

Pare, așadar, că vom avea, și în acest an, un târg cu multe luminițe și sclipici, dar fără „repere” spectaculoase.

About Post Author