Retrospectivă Rainer Werner Fassbinder, la Cinema Victoria / PROGRAM

fassbinder

Unul dintre cei mai importanți regizori germani va putea fi (re)descoperit, în această săptămână, la Timișoara. La Cinema Victoria este programată o retrospectivă Rainer Werner Fassbinder, cu patru proiecții și o expoziție de afișe.

Asociația Culturală Contrasens, Centrul Cultural German Timișoara și Cinema Victoria prezintă o retrospectivă de autor dedicată lui Rainer Werner Fassbinder (1945-1982). Fassbinder este unul dintre cei mai importanți regizori din istoria cinemaului din Germania și una dintre figurile reprezentative ale Noului Cinema German.

Programul cuprinde patru proiecții de film și o expoziție de afișe, curatoriată de Goethe Institut München. La două proiecții va asista și mediatorul de film Florian Höhr, de la Deutsches Filminstitut Frankfurt.

Cariera lui Fassbinder, deși a durat doar aproape 16 ani, s-a remarcat printr-un parcurs artistic remarcabil. A regizat 31 de filme, două producții de televiziune, trei filme de scurtmetraj și două seriale TV, pe lângă alte piese de teatru. Fassbinder, criticat și lăudat în aceeași măsură, a pus sub lupă societatea burgheză din Germania, cu toate fricile și tabuurile sale.

Program

Miercuri, 16 noiembrie

ora 18 – Vernisajul expoziției de afișe Fassbinder 1945 – 1982
Concept: Eva Schmitt, Christian Lüffe, Goethe-Institut München

Expoziția a fost concepută în anul 2007 de Goethe-Institut München cu ocazia aniversării a 25 de ani de la moartea lui Rainer Werner Fassbinder. Conceptul expoziției constă în alăturarea afișelor colorate de film din opera regizorului Fassbinder cu postere ce prezintă citate ale regizorilor contemporani.

ora 18,30 – Angst Essen Seele Auf – Ali: Frica mănâncă sufletul (1974)
Cu: Brigitte Mira, El Hedi ben Salem, Barbara Valentin
Durata: 1h32min

Emmi, în vârstă de 60 de ani, are trei copii mari și lucrează ca menajeră pentru a-și putea suplimenta pensia mică. Se îndrăgostește de un tânăr marocan pe nume Ali. Când decid să se căsătorească, toată lumea se întoarce împotriva lor. Este unul dintre cele mai bune filme ale lui Rainer Werner Fassbinder, câștigător al FIPRESCI – Premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film – și premiul juriului ecumenic la Cannes, în 1974.

Joi, 17 noiembrie

ora 18 – Katzelmacher (1969)
Cu: Hanna Schygulla, Lilith Ungerer, Rudolf Waldemar Brem
Durata: 1h28min

Jorgos, un muncitor imigrant din Grecia, se alătură unui grup de tineri din München, care explorează orașul. Farmecul lui o cucerește pe tânăra Maria care se îndrăgostește de el. Acest străin stârnește ostilitate și gelozie în rândul grupului, fiind insultat și agresat verbal drept „comunist” și „câine grec”, insulte care degenerează în violență fizică.

Vineri, 18 noiembrie

ora 18 – Die Ehe der Maria Braun – Căsătoria Mariei Braun
Cu: Hanna Schygulla, Klaus Löwitsch, Ivan Desny
Durata: 1h45min

Povestea o urmărește pe Maria Braun, o tânără germană care se căsătorește cu un bărbat după o scurtă logodnă de trei săptămâni. Ei sunt căsătoriți pentru o parte dintr-o zi (și o noapte întreagă!) înainte ca el să plece la datorie în al doilea război mondial. Filmul face parte din trilogia BRD a regizorului Fassbinder, fiind urmat de filmele „Lola” și „Veronika Voss”.

Sâmbătă, 19 noiembrie

ora 18 Enfant Terrible – Copilul teribil (2021)
Regia: Oskar Roehler
Cu: Oliver Masucci, Katja Riemann, Hary Prinz, Alexander Scheer, Erdal Yildiz, Anton Rattinger, Felix Hellmann, Jochen Schropp, Sunnyi Melles, Isolde Barth
Biografie, Dramă, Germania
Durata: 2h 14min

Biletele pentru film se găsesc AICI.

About Post Author