Minoră de 17 ani, sedată și abuzată sexual. Un bărbat de 38 de ani a fost reținut
foto: Arhivă
Un bărbat de 38 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Timișoara. El este acuzat că a sedat o adolescentă de 17 ani și a abuzat-o sexual. Anchetatorii spun că acesta ar fi realizat și fotografii cu conținut explicit.
Potrivit IPJ Timiș, faptele s-ar fi petrecut în perioada septembrie 2023 – decembrie 2024. Din anchetă a reieșit că bărbatul i-ar fi administrat victimei medicamente cu efect sedativ, anxiolitic și hipnotic, după care ar fi profitat de starea acesteia pentru a întreține relații sexuale cu minora.
Polițiștii mai spun că suspectul ar fi fotografiat victima în ipostaze sexuale explicite cu ajutorul telefonului mobil.
În imaginile descoperite de anchetatori ar apărea și o altă minoră, chiar fiica bărbatului, care era, la rândul ei, sedată.
„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea persoanei de 38 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor și pornografie infantilă. Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Timiș.
