DRDP Timișoara anunță că, din 10 mai, va fi restricționată circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția transportului de persoane si animale vii, pe sectorul DN 68A (E673), Margina – Holdea. Măsura va fi valabilă până la 10 iulie și a fost luată pentru continuarea lucrărilor de reparații la drumul menționat.
„Reparațiile la structura rutieră a drumului construit și dimensionat în perioada 1962-1967 pe baza unor valori de trafic și tonaj incomparabil mai mici decât în prezent au început, pe cele mai degradate porțiuni, la data de 2 martie. Valorile de trafic din ultimele luni au o medie zilnică lunară (MZL) cuprinsă între 10.000 și 14.000 autovehicule, conform datelor emise de contorii de trafic rutier montați pe DN 68A, la Coșava. Din cauza traficului intens al autovehiculelor de transport marfă care tranzitează DN 68A, productivitatea lucrărilor de reparații a fost scăzută, personalul muncitor fiind supus riscului de accidente”, transmite DRDP.
Se va lucra și noaptea
Lucrările sunt executate, în continuare, de Axela Construcții și, în regie proprie, de secțiile specializate ale DRDP Timișoara. Va fi refăcută integral structura rutieră pe sectorul de 5 km dintre Coșava și Coșevița, vor fi așternute covoare asfaltice pe sectorul Coșevița – Holdea. Vor fi făcute, de asemenea, alte reparații pe sectoare unde au apărut degradări.
După instituirea restricțiilor de tonaj și devierea traficului greu, lucrările se vor executa pe tot parcursul zilei. Zonele aflate în șantier vor fi semnalizate cu semafoare și pe parcursul nopții, circulația desfășurându-se alternativ, pe o bandă. Fiind un drum în lucru, pentru autoturisme și vehicule de până la 7,5 tone, se mențin restricțiile de viteză, la 30 km/h.
Pe direcția Nădlac – București, rutele de ocolire sunt:
- A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria
- A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia
Pe direcția București – Nădlac, varianta de ocolire este:
- A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac


