Restricţii de circulaţie în giratoriul de la AEM. Se închid „tranșeele”
De vineri până luni, în perioada 6-9 decembrie, traficul se va desfășura cu anumite restricții în sensul giratoriu de la AEM. Cei de la PMT spun că e nevoie de acestea pentru terminarea lucrărilor începute în urmă cu câteva săptămâni bune.
În intervalul 6 decembrie, ora 7 – 7 decembrie, ora 7, va fi închisă circulaţia pe relaţia Calea Buziaşului – bd. Liviu Rebreanu. Aceasta se va realiza prin ocolire pe drumul de legătură între Calea Stan Vidrighin și bd. Liviu Rebreanu, accesul în giraţie făcându-se de pe bd. Rebreanu.
În perioada 7 decembrie, ora 7 – 9 decembrie, ora 7, sunt în vigoare următoarele modificări:
- intrarea/ieşirea din giraţie spre/dinspre str. Venus va fi închisă
- relaţia Calea Buziaşului – bd. Liviu Rebreanu va fi închisă
- relaţia bd. Liviu Rebreanu – Calea Stan Vidrighin va fi închisă
- relaţia bd. Liviu Rebreanu – Calea Buziaşului se va realiza prin ocolire pe drumul de legătură între Calea Stan Vidrighin și bd. Liviu Rebreanu, accesul în giraţie făcându-se de pe Calea Stan Vidrighin
De asemenea, între 8 decembrie, ora 7, și 9 decembrie, ora 7, vor fi închise intrarea/ieşirea din giraţie spre/dinspre str. Venus și relaţia Calea Buziaşului – Calea Stan Vidrighin. În plus, intrarea/ieşirea din giraţie spre/dinspre bd. Industriei va fi închisă.
