Reparații și asfaltări pe DN59B, între Cărpiniș și Deta / FOTO
Se fac lucrări de reparații pe zeci de kilometri pe șoseaua dintre Cărpiniș și Deta. Pe DN59B lucrează atât firme private, cât și muncitorii de la DRDP Timișoara. Între unele localități s-a turnat deja covor asfaltic nou, în timp ce pe alte porțiuni au loc lucrări „in situ”.
În această perioadă se lucrează intens pe DN59B, anunță DRDP Timișoara. „La Cărpiniș, Axela a început lucrări de eliminare a tasărilor locale (degradări ale sistemului rutier). Între Cenei și Uivar, continuă lucrările de reciclare in situ, în regie proprie. La Pustiniș, Porr a început lucrări de frezare urmate de așternere covor asfaltic și apoi marcaje. La Otelec, Porr este la etapa de așternere a covorului asfaltic, urmată de realizarea marcajelor. La Foeni, Porr execută marcajele longitudinale pe lucrarea finalizată de covor asfaltic. Între Livezile și Banloc, Axela face lucrări de reparații prin stropiri succesive. Urmează frezarea și realizarea de covor asfaltic și în interiorul localităților Uivar și Cenei, cu execuția marcajelor rutiere”, transmit reprezentanții „drumarilor”.
De asemenea, Secția Producție a DRDP Timișoara va face reciclare in situ și pe porțiunile Uivar – Pustiniș și Pustiniș – Otelec, după finalizarea sectorului dintre Cenei și Uivar. Metoda presupune refolosirea asfaltului degradat și transformarea lui, prin mai multe procese, în unul adecvat. Șoferii sunt avertizați să reducă viteza în zona de lucrări și să respecte indicațiile semnelor de avertizare rutieră.
