Remdesivir, pentru încă 10 pacienți cu Covid de la Timișoara. Mai vin și alte doze

remdesivir

O nouă tranșă de Remdesivir a ajuns la Spitalul „Victor Babeș”. Este vorba despre încă 50 de doze, care pot trata 10 pacienți. În zilele următoare sunt așteptate încă 150.

Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a rămas, la începutul săptămânii, fără unul dintre medicamentele folosite în tratamentul Covid. Cele 300 de doze de Remdesivir primite de la Ministerul Sănătății s-au terminat. Medicamentul se administrează în perioada incipientă a bolii, în cazul pacienților cu forme medii, pentru ca ei să nu ajungă la Terapie Intensivă. Conform protocolului, fiecare pacient trebuie să primească cinci doze.

A doua tranșă de Remdesivir a ajuns joi la Timișoara. Ministerul Sănătății a trimis 50 de doze din medicamentul utilizat pentru tratarea pacienților cu forme severe și medii de Covid-19. Primele doze au fost administrate încă de joi unor pacienți care necesită un astfel de tratament. Cantitatea primită ajunge pentru tratamentul a 10 bolnavi.

„În zilele următoare vom primi încă 150 de doze din antiviralul Remdesivir. Reprezentanții Ministerului Sănătății ne-au asigurat că, în cazul în care va fi nevoie, vor suplimenta numărul de doze alocate spitalului nostru. Tratamentul cu Remdesivir vine în completarea altor scheme de terapie aflate în protocolul național, care sunt folosite pe scară largă în unitatea noastră sanitară”, explică prof dr. Cristian Oancea, managerul spitalului.
Antiviralul Remdesivir a fost acreditat de Comisia Europeană a Medicamentului în luna iulie. România a beneficiat de 25.000 de flacoane de Remdesivir. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, în depozite mai sunt în acest moment 4.000 de doze. România este a doua țară, după Spania, în ceea ce privește alocările europene ale acestui medicament.

About Post Author