Relaxare la Timișoara. Se deschid sălile de sport și, parțial, teatrele și restaurantele în interior
Restricții mai puțin dure la Timișoara, unde rata de infectare scade constant de câteva săptămâni. Magazinele vor fi deschise toată săptămâna până la ora 21 și, teoretic, se pot deschide teatrele și restaurantele în interior, la 30% din capacitate.
CJSU Timiș, întrunit sâmbătă, a decis, pentru Timișoara, ridicarea restricției care vizează închiderea magazinelor și teraselor la ora 18, de vineri până duminică. Rata de incidență calculată la 14 zile este sub 3,5, așa că nu mai este nevoie de restricții suplimentare. De asemenea, vor fi deschise și sălile de sport. Pe toată durata săptămânii, operatorii economici pot funcționa până la ora 21, iar circulația e permisă fără limitări până la ora 22.
În plus, pentru că Timișoara a ajuns la o rată de infectare de 2,72 / 1.000 de locuitori, cinematografele și sălile de spectacol pot fi redeschise, cu 30% din capacitate. La fel se întâmplă și în cazul restaurantelor, care vor putea funcționa în interior, tot la o treime. Rămâne de văzut cine va sparge gheața în această direcție, pentru că, dacă rata „sare” din nou de 3, toate trebuie închise, în cel mult 48 ore, prin hotărâre CJSU.
De asemenea, slujbele religioase se pot desfășura atât în interiorul lăcașelor de cult, cât și în exteriorul lor, cu respectarea regulilor sanitare. Patriarhia Română a emis oricum un set de recomandări pentru perioada specială care începe de Florii.
Alte măsuri
În aceeași ședință a CJSU s-a decis, pentru Nădrag, aplicarea măsurilor stabilite prin HG 432/2021, pentru UAT-urile unde incidența cazurilor este mai mare de 7,5/1000 de locuitori. Asta înseamnă program pentru magazine și terase până la ora 18, pe toată durata săptămânii. Carantina de noapte va intra în vigoare la ora 20. Restricțiile vor fi în vigoare pentru următoarele 14 zile.
„În ceea ce privește UAT Dumbrăvița, Ghiroda, Moșnița Nouă, Orțisoara, Remetea Mare, Șag și Sânmihaiu Român, la reevaluare s-a constatat că se impune prelungirea cu 14 zile a măsurii de includere pe Anexa 2, respectiv pe lista cu UAT unde incidența cazurilor este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori”, precizează Prefectura Timiș. În aceste localități, magazinele și terasele trebuie închise la ora 18, de vineri până duminică.
Pe lista UAT-urilor unde incidența cazurilor este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori au intrat, în urma reevaluării la termen, municipiul Timișoara, alături de UAT-urile Bucovăț, Giarmata, Giroc, Sânnicolau Mare, Săcălaz, Recaș și Victor Vlad Delamarina. Tot pe acestă listă, ca urmare a majorării incidenței la mia de locuitori, au intrat UAT-urile Balinț, Bara, Criciova.
Măsurile adoptate astăzi se vor aplica începând de duminică, 25 aprilie.
