Reguli noi pentru români în Bulgaria. Și Spania începe să pună restricții

Bulgaria

Românii vor putea intra în Bulgaria doar dacă prezintă un certificat digital european Covid-19. Spania a pus pe lista roșie momentan doar Bucureștiul și județul Ilfov. Restul țării e încă lista verde.

Autorităţile de la Sofia au revizuit condiţiile de intrare în Bulgaria, în contextul pandemiei de Covif-19. De la 1 septembrie, românii trebuie să prezinte la frontieră certificatul european Covid-19 sau un document similar, care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală, anunță Ministerul Afacerilor Externe. Până acum, românii puteau merge în Bulgaria doar cu documentele de călătorie.

Sunt exceptate de la cerința prezentării de documente Covid la intrarea în Bulgaria cei care sunt doar în tranzit, precum și copiii cu vârsta de până la 12 ani.

Din cauza creșterii numărului de infectări cu coronavirus, Spania a plasat regiunea București-Ilfov pe lista roșie a zonelor cu risc epidemiologic. Restul României rămâne în continuare pe lista verde, a anunțat Ambasada României la Madrid. Călătorii din Bucureşti și din Ilfov trebuie să prezinte, la îmbarcarea spre Spania, certificatul digital european care atestă vaccinarea cu schema completă, recuperarea post-Covid sau testarea PCR cu rezultat negativ realizată în ultimele 72 de ore anterioare călătoriei şi să completeze formularul electronic de pe aplicatia Spain Travel Health sau de pe pagina spth.gob.es.

Copiii sub 12 ani sunt exceptați de la prezentarea certificatului digital european, însă un adult trebuie să completeze pentru ei formularul electronic. De acest document au nevoie și românii din restul județelor care vor să călătorească în Spania.

About Post Author