Reguli noi de urcare / coborâre din autobuze și tramvaie, la Timișoara

transport

foto: Arhivă

Coborâre și urcare pe uși dedicate, în mijloacele de transport în comun. Angajații STPT au lipit deja abțibilduri care indică direcția de mers. A fost ridicată, de asemenea, restricția referitoare la accesul pe prima ușă.

STPT nu mai circulă cu pauze între anumite intervale orare și se pregătește de ridicarea restricțiilor de deplasare, preconizată pentru 15 mai. În aceste condiții, călătorii trebuie să se obișnuiască să respecte reguli mai stricte de urcare şi coborâre în şi din mijloacele de transport.

Potrivit reprezentanților STPT, de acum încolo, accesul în autobuze, tramvaie și troleibuze se va face după următoarele reguli:

  • în mijloacele de transport în comun prevăzute cu patru uşi, urcarea se va efectua pe uşile 1 şi 3, iar coborârea, pe uşile 2 şi 4;
  • în mijloacele de transport în comun prevăzute cu trei uşi, urcarea se va efectua pe uşa 2 (uşa din mijloc), iar coborârea, pe uşile 1 şi 3
  • în mijloacele de transport în comun prevăzute cu două uşi, urcarea se va efectua pe uşa 1, iar coborârea, pe uşa 2

„După urcarea în orice mijloc de transport în comun, este indicat ca toţi călătorii să se dezinfecteze pe mâini. Fiecare mijloc de transport în comun este prevăzut cu dozator cu lichid dezinfectant. De asemenea, călătorii noştri au obligaţia să poarte mască de protecţie, care să acopere gura şi nasul. Cei care nu au astfel de măşti pot apela la eşarfe sau fulare. La fel de importantă este şi distanţarea fizică între călători, care va trebui să fie de cel puţin 1,5 metri”, mai transmit cei de la societatea de transport în comun.

About Post Author