„Refugiu”, lucrarea sculptorului Virgil Scripcariu, a câștigat votul publicului la cea de-a treia ediție a Premiului Peter Jecza pentru Sculptura Anului. Lucrarea va fi amplasat în Piața Unirii.
Ediția din acest an a Premiului Peter Jecza pentru Sculptura Anului a adus o schimbare importantă în modul de desemnare a câștigătorului. Pentru prima dată, decizia finală nu a mai aparținut exclusiv unui juriu. Acesta a selectat patru finaliști dintre cele 55 de propuneri înscrise în competiție, iar publicul a avut ultimul cuvânt.
Votul s-a desfășurat online, între 8 august și 3 septembrie, iar diferența dintre primele două proiecte a fost de numai 20 de voturi.
„Refugiu”, de Virgil Scripcariu, a primit 666 de voturi, iar „Figuri șezând”, de Larisa Sitar, s-a clasat pe locul al doilea, cu 646. „Sculpturi tăiate”, proiectul semnat de Bogdan Rață și Dan Vișovan, a adunat 309 voturi, în timp ce „Turnătorie”, de Șerban Ionescu, a primit 86.
În centrul Timișoarei sunt alte două sculpturi care poartă semnătura lui Virgil Scripcariu: „Supermam”, pe strada Mercy, și „Eva”, la intersecția Vasile Alecsandri – Eugeniu de Savoya.
Din concurs, în Piața Unirii
Virgil Scripcariu va primi premiul în valoare de 8.000 de euro, iar „Refugiu” va ajunge în spațiul public al Timișoarei, în Piața Unirii.
Celelalte trei lucrări finaliste vor fi expuse în fața Shopping City Timișoara, alături de alte nouă proiecte selectate de juriu. Este vorba despre „The Weight We Carry”, de Alexandra Brânzac, „Monument domestic”, de Maria-Mădălina Brîneț, „Polar Mountain Shrimp”, de Ștefan Crețu, „Blind Spot”, de Vladimir Florentin, „Pasăre căzută”, de Mihai Iepure-Gorski, „This Will Be My Time”, de Ana-Suzana Ionescu, „Darul ciobanului”, de Zoltan Kovacs, „Orașul”, de Ileana Oancea, și „Structuri emergente”, de Mihai Țopescu.
Premiul Peter Jecza pentru Sculptura Anului este organizat de Fundația Triade și UniCredit Bank, în parteneriat cu Primăria Timișoara, și poartă numele sculptorului Peter Jecza.
Ajunsă la a treia ediție, competiția urmărește aducerea sculpturii contemporane în spațiul public al orașului. Anul acesta, pentru prima dată, timișorenii au fost cei care au decis ce lucrare va face acest pas.


