Realitate virtuală, în laboratoarele de la Medicină, modernizate cu 2,5 milioane de euro

Publicat:

Vor folosi realitatea virtuală, să învețe cum să trateze pacienții. Peste 6.000 de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” vor beneficia de condiții de studiu moderne în urma unei noi investiții din fonduri europene.

Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest și ai UMFT au semnat un nou contract de finanțare pentru modernizarea și dotarea facultăților de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară. Banii vin din Programul Regional Vest și vor fi investiți în noi tehnologii pentru creșterea performanței învățământului medical, dar și în pregătirea de specialiști care să facă față cu succes situațiilor de urgență.

- Publicitate -

Proiectul prevede implementarea unui sistem de educație medicală bazat pe realitate virtuală (VR) și realitate mixtă (MR).

Pe lângă modernizarea laboratoarelor, fondurile europene vor finanța și introducerea unui nou program de master la UMFT, în „Managementul medical al dezastrelor și al situațiilor de urgență”.

Valoarea totală a acestei investiții este de 2,65 milioane euro, din care 2,55 milioane euro reprezintă finanțare nerambursabilă.

Acest proiect va fi pus în practică în următorii doi ani. El vine în completarea unui alt proiect cu finanțare europeană, contractat de UMF la finalul anului 2024. În total, acestea însumează investiții de peste 5 milioane de euro.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img