Craina (Pro România): Dacă nu candidam la Primăria Timișoara, nu cred că venea niciun control la Spitalul Judetean

craina

Corpul de control al ministrului Sănătății a venit la Spitalul Județean pentru că Marius Craina candidează la Primăria Timișoara. Este ceea ce susține candidatul Pro România, care spune că, în cinci ani cât a fost director, a trecut prin sute de controale.

Managerul Spitalului Județean, Raul Pătrașcu, a anunțat, săptămâna trecută, că tomograful cumpărat de Ministerul Sănătății în 2018 nu are autorizație CNCAN și nici autorizație sanitară de funcționare. A decis închiderea lui și sesizarea corpului de control al Ministrului Sănătății. Fostul manager Marius Craina spune că nu e o coincidență sesizarea făcută la MS. El a anunțat, recent, că va candida la Primăria Timișoara din partea Pro România.

„Nu cred în coincidențe. Eu nu cred că acest corp de control a venit întâmplător imediat după anunțarea candidaturii mele la Primăria Timișoara. Pe de o parte, mă face extrem de încrezător. Altfel, dacă nu credeau că am șanse să câștig Primăria Timișoara, nu chemau corpul de control. Pentru unul care nu are nicio șansă, nu venea o întreagă echipă de la Ministerul Sănătății, în actuala criză prin care trece România. Refuz să cred că a fost o coincidență. Cât timp am fost manager, mi-am apărat spitalul, colegii, personalul, am făcut tot ce a fost posibil ca să respectăm legalitatea (…) Cred că este o încercare de intimidare, de manipulare a opiniei publice și, prin mass-media, să încerce să creeze un aspect negativ vizavi de activitatea mea”, a explicat, joi, Craina.

Povestea CT-ului fără autorizație, varianta Craina

Fostul manager al SCJUT spune că a aflat din presă că tomograful nu avea toate autorizațiile. Lucrurile par destul de ciudate. „Acel aparat a fost luat cu fonduri de la Ministerul Sănătății, am făcut toate demersurile pentru instalarea lui (…) Nu am avut nicio înștiințare oficială sau neoficială că aparatul nu ar avea autorizație de funcționare. În 2018 am făcut un inventar al aparatelor de radiologie pe care le aveam, pentru a vedea starea lor de funcționare și documentația. Nu apărea niciunde ca deficiență autorizația de funcționare pentru computerul tomograf. Nicio secundă nu m-am gândit că, fiind aparat nou, nu au fost făcute toate demersurile pentru ca acel aparat să fie pus în funcțiune”, a mai declarat Marius Craina.

Ce ar fi trebuit să facă Craina, pentru ca tomograful să fie OK

Din punctul de vedere al coordonatorului Pro România Timiș, deputatul Adrian Pau, explicația vine din altă parte. Mai exact, de la recentele alegeri de la Universitatea de Medicină. Craina a fost ales recent președinte al Senatului UMF, iar săptămâna trecută s-a terminat, chiar din primul tur, scrutinul pentru rector. Octavian Crețu a câștigat fără drept de apel. „Dacă Marius Craina îl susținea pe Virgil Păunescu pentru funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie, tomograful nu avea nevoie de autorizație de funcționare și nici nu venea corpul de control. Asistăm la oameni care nu știu să piardă și încearcă să-i denigreze pe cei care au reușit să facă ceva. Timpul va demonstra, nu este singura acțiune de acest gen a lui Virgil Păunescu”, a declarat Pau.

Craina e liniștit. Spune că a avut parte de sute de controale când era director. „Pe parcursul mandatului am avut zeci, sute de controale de la instituțiile statului. Întotdeauna am susținut că acestea sunt binevenite și benefice. Ne apără pe cei care conducem orice instituție, ele vin tocmai să descopere dacă s-au produs nereguli și să ne pună pe linia de plutire”, a conchis acesta. Marius Craina a fost timp de cinci ani manager al SCJUT. A ocupat însă interimar funcția, astfel că, în toamna anului trecut, a fost înlocuit de liberalul Raul Pătrașcu.

About Post Author