PSD vrea salariu minim doar doi ani. Și numai pentru cei fără calificare

PSD va depune în parlament un proiect de lege care ar stabili reguli noi în ceea ce privește salariul minim pe economie. Anunțul a fost făcut de prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.

impozitele locale

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri că social-democrații vor modificarea Codului Muncii. Salariul minim ar urma să se acorde doar în anumite condiții și pe o perioadă limitată.

„Astăzi am decis să depunem în Parlament un proiect de lege pentru a proteja drepturile salariaților plătiți cu salariul minim pe economie. Este inadmisibil ca într-o țară europeană să avem medici, ingineri, maiștri, constructori, șoferi profesioniști, directori în sistemul privat, plătiți cu salariul minim. Practic, o treime din numărul total de angajați din România (1,7 milioane de persoane) sunt angajate pe salariul minim, deși peste 80% dintre acestea au cel puțin o calificare”, spune Grindeanu.

Social-democrații consideră că salariul minim „trebuie să redevină un instrument de protecție socială, valabil doar pentru persoanele apte de muncă care nu au nicio calificare”. Modificările anunțate de Grindeanu sunt: salariul minim se acordă doar pentru persoanele și posturile care nu necesită/nu au vreo calificare, respectiv salariul minim se acordă pe o perioadă determinată de până la 12-24 de luni.

About Post Author