PSD a depus moțiune de cenzură contra Guvernului Cîțu

marcel ciolacu

foto: Arhivă

PSD a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, a anunţat miercuri prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu. Potrivit acestuia, guvernul actual „este un dezastru pentru români şi pentru firmele româneşti”. Probabil moțiunea va fi dezbătută și votată săptămâna viitoare.

Parlamentarii PSD au depus miercuri moţiunea de cenzură împotriva guvernului, intitulată „România eşuată. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîţu”. „Guvernul actual este un dezastru pentru români și pentru firmele românești, PNRR este un dezastru (…) Au fost înghetaţe pensiile, au fost înghețate salariile, au fost îngheţate alocaţiile, iar pe partea cealaltă, în PNRR, vedem doar reforme catastrofale pentru România şi bani foarte mulţi pentru clientela lor politică (…) Românii au sărăcit, doar în mintea premeirului Cîțu românii o duc mai bine”, a spus prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu

Grindeanu consideră că decizia parlamentarilor din coaliție de a participa la dezbaterea moțiunii, dar nu și la vot, „denotă o teamă” a liderilor coaliției, inclusiv față de parlamentarii proprii. Potrivit aceleiași surse, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut negocieri pentru votarea moțiunii de cenzură și că parlamentarii AUR vor vota și câțiva membri ai grupului minorităților.

Întrebat ce șanse are moțiunea, Sorin Grindeanu a spus: „aș cita din președintele partidului; 50-50”.

Este prima moțiune de cenzură cu care se confruntă Guvernul Cîțu. Pentru a fi adoptată, este nevoie de votul a 234 parlamentari, jumătate plus unu din numărul de mandate. Opoziția, reprezentată de PSD și AUR, are împreună doar 203 de voturi (PSD – 157 de mandate AUR – 46 mandate).

About Post Author