PSD a depus moțiune de cenzură. CC a admis sesizarea guvernului pe moțiunea USR-PLUS – AUR
Curtea Constituțională a admis sesizarea guvernului pe tema moțiunii USR-PLUS – AUR, însă aceasta își va urma traseul legal. Decizia a fost luat cu unanimitate de voturi. Între timp, PSD a depus, la rândul său, moțiune de cenzură contra Guvernului Cîțu.
Curtea Constituțională a admis sesizarea guvernului pe tema moțiunii USR-PLUS – AUR, judecătorii invocând articolul 113, alin 2 din Constituţie, potrivit căruia parlamentul are obligația de a informa guvernul la data depunerii moţiunii. „Parlamentul urmează să dezbată moţiunea de cenzură depusă şi să îşi exprime poziţia prin vot asupra acesteia cu respectarea exigenţelor constituţionale şi regulamentare şi aplicarea principiului loialităţii constituţionale”, au explicat oficialii CCR, citați de hotnews.ro.
În 8 septembrie, Florin Cîţu a depus la CCR o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern. A fost invocată o conduită „neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă”.
PSD vrea anticipate
PSD a depus marți o moțiune de cenzură, semnată de 157 de parlamentari social-democrați.
„Sper că cei de la USR-PLUS și AUR sunt serioși și vor vota moțiunea PSD, cum și noi am zis că o vom vota dacă nu e conflict constituțional. (…) Soluția PSD în acest moment este una singură: alegeri anticipate (…) Dacă moţiunea îşi continuă parcursul, chiar dacă trece, prim-ministrul poate să sesizeze din nou CCR că a trecut o moţiune neconstituţională şi domnul Cîţu va reveni din nou prim-ministru, pentru că CCR nu poate să aibă altă decizie decât cea pe care a luat-o astăzi. Este logic ce s-a întâmplat şi este corect ce a decis CCR, ei neputând impune Parlamentului să modifice ceva. (…) Cei care au depus moţiunea ar trebui să-şi retragă această moţiune, care a creat un conflict instituţional (…) Dacă se forţează să se meargă în continuare cu această moţiune a alianţei USR – AUR, atunci câştigătorul este domnul prim-ministru Cîţu”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Moțiunea de cenzură a PSD este intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!” și poate fi citită aici.