PSD 2.0 îi acuză pe „racolatorii” Popoviciu și Nica că n-au principii. Stop traseiștilor!

psd 2.0

PSD Timiș a descoperit, cu două luni înainte de alegerile locale, cât de importante sunt principiile în politică. PSD 2.0 nu mai vrea traseism și aruncă vorbe grele înspre PNL, care adună „balastru politic”. Totul, pentru a strânge cât mai multe voturi în lupta pentru CJ Timiș.

Unul dintre primarii PSD cu vechime din Timiș, Ioan Lihoni, de la Bethausen, a trecut, în această săptămână, la PNL. Social-democrații reacționează cu un comunicat scris pe un ton dur și semnat „Echipa noului PSD Timiș, PSD 2.0”. Ei îi acuză pe liberali că sunt atât de disperați de căderea din sondaje, încât racolează tot ce mișcă.

„Compromisul politic făcut sub stresul pierderii puterii este o pată imensă pe obrazul șefilor liberali care au defilat ani de zile atât cu sloganul că promovează meritocrația, cât și cu cel în care se poziționează pe viață și pe moarte anti PSD. Ori (or – n.r.) fix acum arată că au mințit lumea cu nerușinare, după ce apar concret dovezi că înregimentează cu arme și bagaje primari alb-roșii care dezertează. Iar echipa de șoc a celor doi Alini – Nica și Popoviciu – pune presiune pe primari PSD din tot județul. Protejați de binecuvântarea lui Nicolae Robu, cei doi negociatori adună tot balastrul politic care poate să le întărească obținerea de voturi pentru Consiliul Județean Timiș. Un câștig obținut cu orice preț, în pofida încălcării unor principii clamate în ultimii patru ani de zile. Dar e cunoscut faptul că hoțul strigă hoții, nu-i așa, dragi «dușmani» liberali?”, scrie PSD 2.0.

„Schimbarea începe cu noi”

Autorii comunicatului – rămași anonimi – explică și de ce folosesc vorbe atât de grele. „Vremurile noi au adus o schimbare majoră la PSD Timiș: principii care dacă sunt spuse, trebuie respectate. Așa că declarăm cu tărie că indiferent de consecințe, indiferent că vom pierde voturi, indiferent că vom pierde procente electorale, nu vom mai accepta compromisuri”, notează ei.

Prima regulă, potrivit noii orientări social-democrate? „Nu vom mai accepta traseiști, nu vom mai tolera candidați care să schimbe culorile și sigla după cum bate vântul guvernării. Suntem o echipă de oameni tineri, punem preț pe cuvânt, respectăm maturitatea celor care au istorie în partid, dar e timpul să facem lucrurile după alte principii și să dovedim că politica de astăzi se face diferit. Schimbarea începe cu noi și prima regulă după care ne ghidăm este că nu negociem cu trădătorii. Pentru că oricine trădează azi, va trăda și mâine. Așa că stop traseiștilor! Stop trădătorilor!”, se încheie comunicatul.

About Post Author