Proiecte de 4,5 miliarde de lei, depuse din Timiș pe programul „Anghel Saligny” / LISTA
S-a încheiat perioada de înscrieri în controversatul program guvernamental „Anghel Saligny”. Suma disponibilă este 50 de miliarde de lei, iar solicitările venite de la primăriile din toată țara este de aproximativ 140 de miliarde. Din Timiș au plecat cereri de finanțare de peste 4,5 miliarde de lei.
Programul „Anghel Saligny” oferă bani pentru sisteme de alimentare cu apă, canalizare, stații de tratare, infrastructură rutieră – poduri, podețe, pasaje, drumuri sau sisteme de distribuție a gazelor. Cererile de finanțare au putut fi fi depuse până în 9 noiembrie, la ora 0. Proiectele urmează să fie analizate, iar cele care vor fi aprobate la finanțare vor primi bani pe durata a șapte ani, în intervalul 2021 – 2028.
Primăria Timișoara a înscris trei proiecte: Pasajul Solventul, Pasarela Gelu-Crizantemelor și Tunelul Luminii, lângă UVT. Valoarea totală a acestora este de peste 143 milioane de lei. CJ Timiș are zece proiecte, nouă de drumuri și unul pentru un pod, în valoare totală de aproape 411 milioane de lei. Comuna Moșnița Nouă a făcut proiecte de 420 de milioane de lei, iar Ghiroda, de peste 370 de milioane. Aproape toate localitățile au depus proiecte.
Lista proiectelor depuse
Timișoara – 143,2 milioane
Pasaj inferior Solventul – 127 milioane
Pasarela Gelu-Crizantemelor – 11,6 milioane
Construire pasarelă pietonală în zona Universității de Vest, Tunelul Luminii – 4,6 milioane
Consiliul Județean Timiș – 410,98 milioane
Modernizare DJ 684 pe traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – limita județul Caraș-Severin – 92,06 milioane
Modernizare DJ 691, sector nod de descărcare A1 – limita județul Arad – 142.6 milioane
Pod peste DJ 593B la Parța – 55,7 milioane
Lărgire la 4 benzi a DJ 692 sector DN 69 – Sânandrei – 27,8 milioane
Modernizare DJ 593C Șag – Sânmihaiu Roman(DJ 591A) – 21,5 milioane
Modernizare DJ 591 Timișoara – Utvin – Sânmihaiu Român – 16,8 milioane
Reabilitare DJ 693B Ivanda – Halta Cebza – 15,02 milioane
Modernizare DJ 585 limita cu județul Caraș-Severin – Vișag – 5,2 milioane
Modernizare DJ 609 Ohaba Română – limita județul Arad – 14,1 milioane
Modernizare DJ 693C Biled (DN 6) – Iecea Mare (DJ693A) – 20,2 milioane
Banloc – 84,9 milioane
Înființare rețea canalizare menajeră și rețea de apă potabilă – 48,5 milioane
Modernizare drumuri de interes local – 36,4 milioane
Bara – 11,01 milioane
Modernizare drumuri – 11,01 milioane
Barna – 7,6 milioane
Extindere retea canalizare în Botești și Botinești, rețea de aducțiune apă potabilă pentru Pogănești – 7,6 milioane
Beba Veche – 32 milioane
Extindere și reabilitare sistem de alimentare cu apă – 10,4 milioane
Rețea canalizare realizare racorduri în Beba Veche și înființare rețea de canalizare, realizare racorduri în Cherestur – 17,7 milioane
Modernizare infrastructură rutieră în Beba Veche – 3,9 milioane
Becicherecu Mic – 25,4 milioane
Modernizare și asfaltare străzi – 25,4 milioane
Belinț – 23,75 milioane
Extindere rețea canalizare în Chizătău – 9,05 milioane
Asfaltare străzi – 14,7 milioane
Bethausen – 39 milioane
Proiect integrat construcția și modernizarea rețelei publice de alimentare cu apă în Cliciova și Nevrincea și construcția stației de epurare – 11,8 milioane
Modernizare străzi în Bethausen, Leucușești, Cutina, Cladova, Cliciova și Nevrincea – 27,2 milioane
Biled – 18,7 milioane
Modernizare străzi Biled, lot 1 – 3,9 milioane
Modernizare străzi, lot 2 – 14,8 milioane
Boldur – 51,6 milioane
Modernizare străzi în Ohaba Forgaci și Sinersig – 22,5 milioane
Modernizare drumuri de interes local – 3,9 milioane
Rețea de canalizare, racorduri și stație de epurare – 25,2 milioane
Brestovăț – 32,8 milioane
Sistem de canalizare și stație epurare – 23,1 milioane
Modernizare străzi în Teș și Coșari – 6,4 milioane
Sistem de alimentare cu apă în Coșarii – 3,3 milioane
Buziaș – 57,13 milioane
Reabilitare străzi în sat Silagiu – 34,03 milioane
Reabilitare străzi în satul Bacova – 23.1 milioane
Cărpiniș – 9,6 milioane
Modernizare străzi – 9,6 milioane
Cenad – 22,1 milioane
Modernizare infrastructură rutieră – 18,2 milioane
Modernizare drumuri de interes local și străzi în Cenad – 3,9 milioane
Ciacova – 72,7 milioane
Modernizare străzi în orașul Ciacova – 24,6 milioane
Reabilitare rețea stradală în satele Petroman, Cebza, Macedonia și Obad, etapa 2 – 30,3 milioane
Reabilitare rețea stradală în satele Petroman, Cebza, Macedonia și Obad, etapa 1 – 17,8 milioane
Chevereșu Mare – 43,9 milioane
Modernizare străzi în Vucova și Dragșina – 20,5 milioane
Canalizare menajeră, racorduri individuale în Chevereșu Mare și Dragșina – 23,4 milioane
Cenei – 42,6 milioane
Modernizare drumuri de interes local – 13,5 milioane
Modernizare de străzi – 29,1 milioane
Comloșu Mare – 7,9 milioane
Modernizare DC 14 Comloșu Mare – Grabaț – 7,9 milioane
Coșteiu – 37,7 milioane
Modernizare sistem de alimentare cu apă și extindere rețea de canalizare și epurare în Coșteiu – 21,8 milioane
Modernizare infrastructură rutieră – 15,9 milioane
Criciova – 36,8 milioane
Canalizare menajeră în Jdioara – 12,4 milioane
Asfaltare DC 132 și amenajare rețea stradală – 24,4 milioane
Curtea – 6,7 milioane
Modernizare drumuri prin asfaltare – 4,6 milioane
Modernizare drum comunal DC 109 Homojdia – DN 68A – 2,1 milioane
Deta – 30,49 milioane
Sistem de canalizare menajeră în Opatița – 7,7 milioane
Amenajare străzi PUZ Industrial – 8,7 milioane
Realizare variantă de ocolire a orașului Deta – 14,09 milioane
Denta – 15,9 milioane
Modernizare drumuri de interes local – 15,9 milioane
Dudeștii Noi – 50,5 milioane
Extindere și modernizare rețea de canalizare a apelor uzate menajere, a rețelei de alimentare cu apă, racorduri și branșamente la rețele și modernizarea stațiilor de tratare apă și epurare în Becicherecu Mic – 39,8 milioane
Realizare străzi – 10,7 milioane
Dudeștii Vechi – 52,3 milioane
Extindere rețea canalizare și stație de epurare – 29,5 milioane
Modernizare străzi și drumuri – 22,8 milioane
Dumbrava – 104,3 milioane
Modernizare sisteme de alimentare cu apă în Bucovăț, Dumbrava și Răchita – 11,4 milioane
Modernizare alei pietonale spații verzi și dispozitive de scurgere a apelor în Bucovăț, Dumbrava și Răchita – 21,7 milioane
Extindere sistem de canalizare în Dumbrava și Răchita – 28,0 milioane
Modernizare străzi Dumbrava, etapa 2 – 43,2 milioane
Dumbrăvița – 198,9 milioane
Extindere gospodării de apă, aducțiuni și magistrale de apă – 25,8 milioane
Extindere canalizare menajeră – 26,2 milioane
Dezvoltarea infrastructurii de transport prin modernizarea de străzi – 45,8 milioane
Îmbunătățirea sistemului de transport local prin modernizare de străzi – 49,6 milioane
Modernizarea retelei de străzi– 51,5 milioane
Făget – 41,7 milioane
Modernizare străzi – 22,2 milioane
Reabilitare DC 98 Făget – Bunea Mare – 19,5 milioane
Fârdea – 53,17 milioane
Amenajare trotuare, șanțuri și rigole – 8,1 milioane
Modernizare infrastructură rutieră în zona lacului Surduc – 11,06 milioane
Modernizare și extindere rețea de canalizare, stație de epurare și rețea de alimentare cu apă – 34,01 milioane
Foeni – 64,4 milioane
Extindere canalizare și racorduri la canal în Foeni și Cruceni – 8,6 milioane
Modernizare străzi comunale, etapa 3 – 55,8 milioane
Gătaia – 51,9 milioane
Reabilitare străzi în orașul Gataia – 25,5 milioane
Modernizare străzi în satele aparținătoare orașului Gătaia – 26,4 milioane
Gavojdia – 25,89 milioane
Construire două poduri rutiere și o punte pietonală – 7,09 milioane
Modernizare străzi – Gavojdia și Lugojel – 12,2 milioane
Canalizare menajeră și stație epurare în Jena – 6,6 milioane
Giera – 23,41 milioane
Modernizare drum comunal Giera-Gad – 20,01 milioane
Construire centură ocolitoare în Giera – 3,4 milioane
Giulvăz – 15,04 milioane
Modernizare străzi în localitatea Ivanda – 11,04 milioane
Modernizare drumuri de interes local – 4 milioane
Ghilad – 146,9 milioane
Modernizare străzi, etapa 2 – 30,6 milioane
Extindere și reabilitare sistem de alimentare cu apă în Ghilad și Gad – 116,3 milioane
Ghiroda – 372,13 milioane
Construire drumuri colectoare centura nord Timișoara, Giarmata Vii – 61,2 milioane
Reabilitare și modernizare străzi/drumuri Lot 1 – 25,6 milioane
Modernizare străzi î ncomuna Ghiroda – 28,8 milioane
Modernizare strada Victoria până la limita cu UAT Moșnița Nouă – 45,3 milioane
Modernizare străzi, lot 6 – 34,03 milioane
Modernizare străzi în localitatea Giarmata Vii – 45,4 milioane
Reabilitare și modernizare străzi, lot 3, în comuna Ghiroda – 22,8 milioane
Reabilitare străzi/drumuri în Ghiroda – 19,8 milioane
Extindere rețea de alimentare cu apă înGhiroda și Giarmata Vii – 89,2 milioane
Ghizela – 32,47 milioane
Modernizare străzi – 18,17 milioane
Extindere rețea de canalizare în Paniova – 14,3 milioane
Giarmata – 46,4 milioane
Modernizare străzi cartierul Primăverii etapa 1 – 1,7 milioane
Modernizare străzi cartierul Primaverii etapa 2 – 16,1milioane
Modernizare infrastructură rutieră drumuri – 7,5 milioane
Extindere rețele de apă și apă uzată – 21,1 milioane
Giroc – 18,9 milioane
Modernizare străzi – 13,8 milioane
Extindere rețea apă uzată în zona Aleea cu Plopi – 5,1 milioane
Gottlob – 24,4 milioane
Modernizare trotuare și accese – 20,4 milioane
Modernizare străzi – 4 milioane
Iecea Mare – 44,42 milioane
Realizare sistem de canalizare și stație de epurare – 28,4 milioane
Modernizare străzi – 16,02 milioane
Jamu Mare – 47,38 milioane
Canalizare menajeră în Jamu Mare, Gherman, Clopodia, stație de epurare și racorduri – 25,3 milioane
Modernizare străzi în Jamu Mare, satele Ferendia și Clopodia – 22,08 milioane
Jebel – 66,1 milioane
Modernizare drumuri de interes local – 33,6 milioane
Modernizare drum comunal – 15,4 milioane
Optimizare sistem de alimentare cu apă și extindere rețea de canalizare – 17,1 milioane
Jimbolia – 28,33 milioane
Modernizare străzi – 25,03 milioane
Viabilizare terenuri PUZ Hasdeu (apă, canal) – 3,3 milioane
Lenauheim – 28,6 milioane
Extindere sisteme de canalizare – 20,2 milioane
Modernizare străzi, drumuri+poduri – 8,4 milioane
Liebling – 22,3 milioane
Asfaltare drum comunal DC 166 – 3,9 milioane
Modernizare străzi – drumuri +poduri – 18,4 milioane
Lovrin – 22,8 milioane
Extindere rețea de canalizare – 6,6 milioane
Modernizare a infrastructurii rutiere – 16,2 milioane
Lugoj – 35,1 milioane
Reabilitare pod peste râul Timiș, între străzile Coloman Wallisch și Ion Huniade – 18,1 milioane
Reabilitare Pod de Fier – 17 milioane
Margina – 21,08 milioane
Reabilitare/modernizare străzi și drumuri comunale pe o lungime de 11 km – 21,08 milioane
Mănăștiur – 27,6 milioane
Sistem de evacuare ape pluviale, trotuare și acces proprietăți – 21,7 milioane
Modernizare drumuri comunale – 5,9 milioane
Mașloc – 47,3 milioane
Realizare sistem canalizare și stație de epurare – 31,8 milioane
Amenajare trotuare – 15,5 milioane
Moravița – 25,7 milioane
Modernizare infrastructurii de drumuri – 14,5 milioane
Modernizare drumuri comunale de interes local – 11,2 milioane
Moșnița Nouă – 446,5 milioane
Realizare rețea de canalizare în Albina și gospodărie de apă în Moșnița Veche – 18 milioane
Reabilitare trotuare, construire rigole, accese auto și piste de biciclete – 48,3 milioane
Construire podețe peste canale ANIF – 3,7 milioane
Reabilitare structură rutieră, piste de biciclete și trotuare – 20,9 milioane
Sistematizare drum comunal DC 97 și strada Berlin – 11,9 milioane
Asfaltare tronsoane drumuri și sistematizare zona centrală – 39,9 milioane
Asfaltare tronsoane drumuri și sistematizare zona sud – 37,5 milioane
Asfaltare tronsoane drumuri și sistematizare zona nord – 9,3 milioane
Realizare rețea de canalizare zona nord – 28,3 milioane
Realizare rețea de canalizare zona est – 27,09 milioane
Realizare rețea de canalizare zona vest – 26,5 milioane
Realizare rețea canalizare zona sud – 28,3 milioane
Amenajare străzi în Moșnița Nouă – 71,1 milioane
Amenajare străzi în Urseni – 14 milioane
Amenajare străzi Moșnița Veche – 25,5 milioane
Modernizare străzi Urseni – 14,7 milioane
Modernizare străzi – 7,2 milioane
Modernizare străzi Moșnița Veche – 14,4 milioane
Nădrag – 9,8 milioane
Înființare rețea apă uzată în Crivina – 6,3 milioane
Modernizare drumuri de interes local – 3,5 milioane
Nițchidorf – 24,9 milioane
Canalizare și stație de epurare – 24,9 milioane
Ohaba Lungă – 14,3 milioane
Extindere canalizare Ohaba Română și Ierșnic – 5,9 milioane
Modernizare drum comunal DC 96 comuna Ohaba Lungă – 8,4 milioane
Orțișoara – 20,6 milioane
Sistem de alimentare cu apă – 20,6 milioane
Otelec – 59,6 milioane
Modernizare străzi – 15 milioane
Realizare rețea de canalizare în Otelec și Iohanisfeld, stație de epurare în Otelec – 44,6 milioane
Pădureni – 12,7 milioane
Modernizare străzi, etapa 4 – 12,7 milioane
Parța – 3,3 milioane
Reabilitare drumuri zona Cartier Nou – 3,3 milioane
Peciu Nou – 14,2 milioane
Extindere rețea canalizare în Sânmartinu Sârbesc – 14,2 milioane
Periam – 33,2 milioane
Modernizare drumuri de interes local – 11,7 milioane
Modernizare infrastructură rutieră – 21,5 milioane
Pesac – 13,5 milioane
Extindere sistem canalizare menajeră – 13,5 milioane
Pietroasa – 4,9 milioane
Modernizare infrastructură rutieră – 4,9 milioane
Pișchia – 40,9 milioane
Înființare rețea de apă uzată în Murani, Bencecu de Sus și Bencecu de Jos – 25,4 milioane
Cresterea și dezvoltarea mobilității rurale prin modernizarea infrastructurii de transport – 15,5 milioane
Racovița – 11,18 milioane
Modernizare străzi– 11,18 milioane
Recaș – 14,3 milioane
Reabilitare drumuri comunale DC 66, DC 68 si DC 69 – 11,1 milioane
Modernizare străzi în cartierul Ianculeasa – 3,2 milioane
Remetea Mare – 43,29 milioane
Canalizare menajeră în Ianova și Remetea Mare – 29,2 milioane
Modernizare drum de legătură Ianova – Bencecu de Sus (limita UAT) și drum de legătură Ianova -Herneacova (baraj) – 14,09 milioane
Sacoșu Turcesc – 101,5 milioane
Modernizare străzi – 37,5 milioane
Realizare sistem canalizare și stație de epurare – 64 milioane
Saravale – 3,9 milioane
Reabilitare și modernizare străzi – 3,9 milioane
Satchinez – 34,5 milioane
Modernizare străzi – 14,8 milioane
Realizare trotuare în Hodoni și Bărăteaz – 7,1 milioane
Modernizare sistem alimentare cu apă – 12,6 milioane
Săcălaz – 127,69 milioane
Rețea de canalizare menajeră – 80,6 milioane
Rețea alimentare cu apă – 47,09 milioane
Sânandrei – 23,6 milioane
Reabilitare și modernizare infrastructură rutieră – 11,6 milioane
Extindere rețea de canalizare menajeră și racorduri la canalizare – 12 milioane
Sânmihaiu Român – 19,4 milioane
Extindere rețea canalizare în Sânmihaiu Român și Utvin – 1,8 milioane
Extindere rețea canalizare în Sânmihaiu German – 7,5 milioane
Modernizare străzi în Sânmihaiu Român – 10,1 milioane
Sânnicolau Mare – 1,69 milioane
Reabilitare pod peste canalul Aranca, intersecția cu str. Avram Iancu, și reabilitare pod peste canalul Aranca, intersecția cu str. Gheorghe Doja – 992.173 lei
Modernizare a 11,8 km de strazi in Sannicolau Mare – 701.968 lei
Sânpetru Mare – 78,03 milioane
Modernizare infrastructură rutieră – 48,6 milioane
Canalizare în localitatea Igriș – 20,4 milioane
Sisteme de alimentare cu apă în localitatea Igris- 9,03 milioane
Secaș – 26,16 milioane
Asfaltare drum comunal Secaș – Checheș – 16,07 milioane
Înființare sistem canaizare – 10,09 milioane
Șag – 35,1 milioane
Extindere sistem canalizare – 19,3 milioane
Extindere sistem de alimentare cu apă – 8,1 milioane
Modernizare infrastructură rutieră de interes local – 7,7 milioane
Șandra – 46,9 milioane
Modernizare străzi – 16,9 milioane
Extindere rețele apă – 1,5 milioane
Sistem de canalizare și stație de epurare – 28,5 milioane
Știuca – 35 milioane
Modernizare drumuri comunale, străzi și accese – 14,4 milioane
Canalizare în Oloșag și Dragomirești și extindere stație de epurare în Știuca – 20,6 milioane
Teremia Mare – 47,9 milioane
Realizare sistem de canalizare și staîie de epurare în Teremia Mare, Teremia Mică și Nerău – 33,3 milioane
Asfaltare străzi – 14,6 milioane
Tomnatic – 31,3 milioane
Modernizare trotuare și covoare asfaltice pe străzi și accese – 31,3 milioane
Topolovățu Mare – 38,27 milioane
Realizare foraje, rețele de distribuție în Topolovățu Mare, Ictar-Budinț și Iosifalău, stație de tratare în Topolovățu Mare – 17,2 milioane
Modernizare străzi – 21,07 milioane
Tormac – 53 milioane
Înființare sistem de canalizare și statie de epurare – 29,4 milioane
Modernizare străzi în Tormac, Sipet și Cadar – 23,6 milioane
Traian Vuia – 35,2 milioane
Extindere rețea canalizare și stație de epurare – 25,2 milioane
Modernizare drumuri de interes local în Jupani și Sudriaș – 3,9 milioane
Modernizare drumuri de interes local în Traian Vuia și Săceni – 6,1 milioane
Uivar – 21,8 milioane
Modernizare drum comunal DC 209 – 21,8 milioane
Valcani – 33,5 milioane
Realizare sistem canalizare și stație de epurare – 23,5 milioane
Modernizare drumuri – 10 milioane
Variaș – 5,9 milioane
Modernizare străzi – 5,9 milioane
Victor Vlad Delamarina – 13,3 milioane
Modernizare străzi – 13,3 milioane
Voiteg – 27 milioane
Drum comunal nou cu rol de centură de vest – 3,9 milioane
Sistem de alimentare cu apă în Folea – 8,4 milioane
Rețea de canalizare în Folea – 14,7 milioane