Proiect tehnic de reabilitare termică, la Colegiul Tehnic „Henri Coandă”. Școala e în online de frig

henri coandă

sursa foto: www.timisoreni.ro

Vorbim despre modernizare, dar, între timp, elevii stau acasă de trei săptămâni, fiindcă în clase e prea frig. Primăria se pregătește să reabiliteze Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, investiție gândită din 2019, iar acum se va face proiectul tehnic.

Primăria anunță că a fost semnat a contractul pentru servicii de proiectare și asistență tehnică privind obiectivul de investiții „Creşterea eficienţei energetice prin reabilitare termică construcții şi instalaţii la Colegiul Tehnic «Henri Coandă»”. Acesta are o valoare de 278.825 lei, cu TVA, și un termen de execuție pentru PT de șase luni.

Investiția se referă îmbunătățirea izolației termice a clădirii și utilizarea de surse regenerabile de energie, prin reabilitarea fațadei și montarea de panouri solare. Scopul este de a reduce costurile pentru energia termică necesară funcționării instituției. Lucrările vizează clădirea colegiului, internatul, atelierul, cantina și sala de sport.

„În 2022 propunem o alocare de 123 de milioane de lei pentru investiții în educație. Sunt conștient că sunt multe clădiri care au avut probleme din cauza instalațiilor extrem de vechi, precum și din cauza lipsei izolației termice, ele fiind mai vulnerabile în timpul acestei crize energetice. Pe aceste clădiri vrem să le reabilităm cât mai repede” , a transmis viceprimarul Ruben Lațcău.

Copiii sunt acasă de trei săptămâni, de frig

Proiectul de reabilitare de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” este aprobat în consiliul local în iunie 2019 și a fost actualizat recent. Asta, pentru că PMT vrea 14 milioane de lei fonduri nerambursabile, din Fondul de Mediu. Proiectul a fost realizat de fosta administrație, care voia să-l depună la finanțare pe Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea B – Clădiri Publice. Această axă nu s-a mai redeschis, așa că el a rămas eligibil pentru alte programe de finanțare. Valoarea actualizată, care ia în considerare și creșterile de preț la materiale de construcții, este de 22,9 milioane de lei.

Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, care are câteva sute de elevi, este în online de trei săptămâni. Consiliul de administrație al școlii a luat această decizie după ce, în clase și pe coridoare, temperaturile nu au trecut de 14 grade. Totul, din cauza crizei Colterm, care nu poate furniza agent termic decât la parametri scăzuți.

About Post Author