Procesul PMT – sindicat, pe tema organigramei, rămâne la Timișoara. Strămutarea, respinsă în instanță

program cu publicul

foto: Arhivă

Procesul organigramei PMT se va judeca la Timișoara. Curtea de Apel a respins cererea primăriei, care voia strămutarea acestuia. Este vorba despre acțiunea în instanță retrimisă la tribunal, spre rejudecare.

Curtea de Apel Timișoara a respins joi, 10 noiembrie, cererea Primăriei Timișoara de strămutare a dosarului privind suspendarea organigramei. Administrația invoca mai multe motive, printre care „presiuni locale”, „luarea de poziție a unor profesori universitari”, dar și despre numărul mare de articole de presă defavorabile.

„Respinge cererea de strămutare formulată de petenţii Municipiul Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, cu privire la dosarul nr. 1386/30/2022* aflat pe rolul Tribunalului Timiş – Secţia de Contencios Administrativ. Respinge cererea de suspendare, ca fiind rămasă fără obiect (…) Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţi. Definitivă. Dată în Camera de Consiliu”, sună soluția pe scurt.

Dosarul în cauză vizează două HCL-uri din martie 2022, prin care au fost adoptate o nouă organigramă, respectiv a fost înființată Administraţia pentru Sănătate şi Educaţie. În mai, tribunalul le-a suspendat, dar decizia nu era definitivă și a fost atacată cu recurs atât de sindicaliști, cât și de administrație. În septembrie, Curtea de Apel a admis ambele recursuri, a casat sentința inițială și a trimis dosarul spre rejudecare către Tribunalul Timiș.

About Post Author