17 ianuarie 2021

Pro România, soluții pentru ieșirea din criză: venit minim și scutiri de taxe și impozite

victor ponta

Venit minim de criză pentru persoane fizice și sprijin economic de criză pentru companii. Sunt primele două măsuri din planul pentru ieșirea din criză al Pro România.

Președintele Pro România, Victor Ponta, a anunțat primele măsuri din planul pe care partidul său îl propune pentru ieșirea din criză. Venitul minim garantat presupune asigurarea, pentru fiecare român, a cel puțin 2.000 lei lunar și 1.500 lei/membru de familie.

„Oamenii cu venituri mici trebuie să știe că există programe concrete, foarte clare, care să-i ajute să treacă peste anul 2021. Propunem asigurarea unui venit minim de criză, care să asigure fiecărui român cel puțin 2.000 lei lunar și 1.500 lei/membru de familie. Acest venit minim se acoperă în proporție de 50% prin bani și 50% prin tichete valorice”, a explicat Ponta.

Există și o măsură care se adresează IMM-urilor. „Venim cu soluții clare, pe care orice întreprinzător le poate simți. În primul rând, și aici este vorba despre HORECA și producătorii din industria alimentară, cota de TVA redusă de la 9% la 5% – este un sprijin concret. Acești 4% reprezintă, de fapt, nu doar niște bani, ci și un sprijin, psihologic dacă vreți, pentru sectoarele cele mai afectate de această criză. A doua facilitate este eliminarea pentru 2021 a impozitului pe profit specific, pentru microîntreprinderi, taxele și impozitele datorate pentru activele corporale neutilizate. Al treilea lucru este să acoperim minimum 50% pentru chiriile aflate în plată pe perioada nefuncționării din cauza restricțiilor”, mai spune președintele PRO România.

Potrivit acestuia, există o singură esențială pentru ca aceste firme să beneficieze de sprijin: să păstreze în 2021 același număr de angajați.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: